Salvador Dali a fost deshumat la cererea unei clarvăzătoare ghicitoare în cărţi

Data publicare: Vineri, 21 Iulie, 2017 Total: 3272 accesari

Salvador Dali a fost deshumat la cererea unei clarvăzătoare ghicitoare în cărţi

Cererea de deshumare a celebrului pictor a fost depusă de către o clarvăzătoare iar tribunalul spaniol a aprobat-o.


Pilar Abel, femeia în vârstă de 61 de ani, susţine că este rodul aventurii dintre mama sa şi Salvador Dali. Potrivit acesteia, mama sa, fostă menajeră, l-ar fi întâlnit pe pictor în casa unor prieteni .

 

Mostre biologice constând în fragmente de os şi dinte au fost prelevate şi trimise către institutul toxicologic din Madrid, acolo unde presupusa fiică a depus deja o probă de salivă.

 

Dacă într-arevar se va stabili că Pilar Abel este fiica pictorului, aceasta va primi o parte din averea rămasă după moartea pictorului, în grija statului.

 

Potrivit experţilor juridici care au asistat la deshumarea pictorului mort de 28 de ani, celebra mustaţă a lui Dali a rămas intactă.

 ”Era în aceeași poziție clasică, la orele zece și zece, exact aşa cum îi plăcea pictorului”, a afirmat președintele comisiei, referindu-se la poziția acelor ceasornicului pe cadran.