INCREDIBIL ! AFLĂ prețul EXAGERAT de mare, pentru cei 123 de kilometri de Autostradă care urmează să lege Sibiul de Pitești !

Data publicare: Joi, 20 Iulie, 2017 Total: 8714 accesari

INCREDIBIL ! AFLĂ prețul EXAGERAT de mare, pentru cei 123 de kilometri de Autostradă care urmează să lege Sibiul de Pitești !

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a publicat astăzi, documentaţia pentru proiectarea şi execuţia secţiunii  de autostradă Sibiu – Piteşti.

Lucrul care a atras atenţia tuturor este costul ridicat al construcţiei care, din 2008 şi până astăzi s-a dublat. Astfel, guvernul va cheltui peste 3,3 miliarde de euro pentru construcţia celor 123 km de Autostradă.

Faţă de studiul de fezabilitate realizat în anul 2008 s-au efectuat o serie de revizuri, principalele constând în reinvestigarea terenului și studierea mai multor variante de coridoare posibile de traseu cât mai optime având în vedere constrângerile zonei atât din punct de vedere topografic, geografic, geotehnic, hidrografic, a declarării unor noi situri protejate natural și cultural, cât și a dezvoltărilor socio-economice şi a creşterii considerabile a traficului atât cel de mărfuri cât şi cel turistic şi de pasageri", se explică în nota de fundamentare a noului proiect.

După ce documentaţia va fi aprobată de către agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, CNAIR va putea demara licitaţia pentru construcţia celor 123 km de autostradă care urmează să lege Sibiul de Piteşti.

 

Potrivit ministerului transporturilor, costurile sunt perfect justificate intrucât, noile planuri ale prevăd modificări ale traseului care ar face autostrada cu aproape 7 km mai lungă faţă de ceea ce era prevăzut iniţial.

 

Deși lucrările ar trebui să înceapă în această vară, acest lucru  nu este posibil din cauză că nu s-a obținut acordul de mediu pentru lucrări, acest lcru împiedicând obţinerea autorizației de construire.