Focus Andrei Dăscălescu, la cinema Arta

Data publicare: Luni, 17 Iulie, 2017 Total: 1194 accesari

Focus Andrei Dăscălescu, la cinema Arta

În luna iulie, la cinema Arta focalizăm lentila pe unul dintre cei titraţi regizori români ai momentului - Andrei Dăscălescu. Începem Focusul joi, 20 iulie, cu proiecţia primului său documentar "Constantin şi Elena" şi continuăm vineri, 21 iulie, cu mult aşteptatul documentar "Planeta Petrila".

Începem Focusul Andrei Dăscălescu joi, 20 iulie, de la ora 19, cu proiecţia primului său film documentar CONSTANTIN ŞI ELENA, un documentar observaţional atipic care a câştigat printre altele Premiul First Appearance la IDFA - Festivalul Internaţional de Film Documentar din Amsterdam, în 2008, și Premiul pentru Debut la TIFF în 2009.

Continuăm vineri, 21 iulie, de la ora 19, cu al doilea şi cel mai recent film al său, PLANETA PETRILA. Documentarul, lansat tot la IDFA şi câştigător al Premiului Publicului la TIFF în 2017, îi urmărește pe Ion Barbu, artist şi activist care luptă să salveze de la demolare clădirile istorice ale minei din oraşul Petrila, şi minerul Cătălin Cenușă, care încearcă să îşi transfere brigada la o altă mină.

Iar vineri, după proiecţie, vom avea plăcerea să stăm la discuţii cu trei dintre cei de pe Planeta Petrila: regizorul Andrei Dăscălescu, artistul Ion Barbu și minerul brigadier Cătălin Cenuşă.

________________

CONSTANTIN ŞI ELENA (2009)

Constantin şi Elena spune povestea de dragoste fără vârstă a unui cuplu căsătorit de peste jumătate de secol, care trăieşte într-un sat pitoresc din nord-estul României, lângă Piatra Neamţ. Documentarul observaţional porneşte de la activităţile cotidiene ale celor două personaje, urmărite de-a lungul unui an, pentru a ajunge la semnificaţii profunde, prezentând o lume a spiritului şi a înţelepciunii ancestrale.

______________

PLANETA PETRILA (2016)

“PETRILA, o lume ce nu seamănă cu nicio așezare posibilă, cu NIMIC și NIMENI de NICĂIERI…” este citatul ce stă scris pe un zid la intrarea în orașul minier, într-un moment în care principalul motor economic, mina de cărbune, se închide, aruncând comunitatea într-un declin ireversibil. Planeta Petrila urmărește, timp de trei ani, două lumi: cea a lui Ion Barbu, fost miner devenit artist și activist, și cea a minerului-brigadier Cătălin Cenușă.

Ambele personaje se luptă cu sistemul: artistul pentru a salva de la demolare clădirile istorice ale minei, pe care le visează transformate în centre culturale, iar minerul pentru a-și transfera brigada la o altă mină.

Documentarul realizează portretul unei lumi rămasă fără perspective, cu accente absurde, adesea amuzante, dar cu teme universale precum rezistența prin artă, păstrarea identității sau alternativa culturală a unui oraș în era post-industrială.

Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultura Arad în colaborare cu Asociaţia CitiZenit şi face parte dintr-o iniţiativă pe termen lung de revitalizare a cinematografelor arădene.

Intrarea este liberă.