„Vreau să fiu actriţă” la teatrul de vară din Arad (Galerie FOTO)

Data publicare: Joi, 06 Iulie, 2017 Total: 1663 accesari

„Vreau să fiu actriţă” la teatrul de vară din Arad (Galerie FOTO)

Miercuri, 5 iulie, de la ora 20.00, la Teatrul de Vară din Arad,  s-a jucat spectacolul “Vreau să fiu actriţă”, cu Anca Sigartău în rolul principal, textul fiind semnat Robert Mauro.

 „Vreau să fiu actriţă”, a îmbinat elemente de umor, stand up comedy, musical şi dramă propunându-şi să invite spectatorii să privească în culisele unui spectacol de teatru. Deşi nu a ieşit din casă, Robert Mauro a scris acest text dovedind o adâncă înţelegere a lumii din spatele cortinei. S-au regăsit poezii de Roberto Sanesi, CC Cummings, Cesare Pascarella, Shel Silverstein, W. Shakespeare, Carlos Drumond de Andrade.

„Vreau să fiu actriţă” a fost un spectacol interactiv, Anca Sigartău intrând în dialog cu publicul, cântând, dansând, vorbind despre trăirile interioare ale actorului, de stările lui sufleteşti, de visele sale: „Bunii mei prieteni, vă invit la teatru, vă invit să mă vedeţi în piesa cea mai dragă mie, cea mai apropiată de sufletul meu. Astăzi, după mai bine de 25 de ani de teatru încă o provoc pe Anca Sigartău, actriţa, la un exerciţiu de imaginaţie. Dacă nu aş fi ajuns actriţă, încotro mi-ar fi îndrumat Dumnezeu paşii?…”. Anca Sigartău.



Foto:Viorel Muscă