Încep probele scrise la BACALAUREAT 2017. Tot ce trebuie să ştii despre probele scrise

Data publicare: Luni, 26 Iunie, 2017 Total: 1515 accesari

Încep probele scrise la BACALAUREAT 2017. Tot ce trebuie să ştii despre probele scrise

Astăzi, luni, 26 iunie 2017, încept probele scrise la Bacalaureat 2017 cu proba scrisă la limba română.

 

Bacalaureat 2017 - Sesiunea iunie-iulie 2017:

26 iunie 2017 Limba şi literatura română - proba Ea) - probă scrisă

27 iunie 2017 Limba şi literatura maternă - proba Eb) - probă scrisă

28 iunie 2017 Proba obligatorie a profilului - proba Ec) - probă scrisă

30 iunie 2017 Proba la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - probă scrisă

5 iulie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)

6 - 9 iulie 2017 Rezolvarea contestaţiilor

10 iulie 2017 Afişarea rezultatelor finale

 

Pentru susţinerea probelor scrise, în cele 439 de centre de examen, s-au înscris peste 135.000 de candidaţi din toate promoţiile. La proba E)b) - Limba şi literatura maternă sunt aşteptaţi peste 6.300 de candidaţi care-şi vor redacta tezele într-una din următoarele limbi: maghiară, germană, ucraineană, sârbă, slovacă, turcă, italiană şi croată.

 

Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 5 iulie (până la ora 16:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, în intervalul orar 16:00-20:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 10 iulie.

 

Accesul candidaţilor în centrele de examen la probele scrise se face în intervalul 7:30 - 8:30 pe baza unui act de identitate valid, cu fotografie. Timpul destinat redactării unei lucrări scrise este de trei ore, calculat din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fotocopiate pentru fiecare candidat. Pentru rezolvarea subiectelor candidaţii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită de asistenţi. Toate sălile de examen trebuie să aibă în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

 

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

- susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;


- susţinerea tuturor probele scrise şi nota 5 la fiecare dintre acestea;


- obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.


Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9.50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.

 

Candidații care fraudează sau încearcă să fraudeze examenul de bacalaureat vor fi eliminați din examen și nu vor mai putea participa la probele următoare,”fără posibilitatea recunoașterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale”, după cum se arată în ordinul de ministru. În plus, ei nu vor mai avea dreptul să mai participe la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.

 

Candidatii la Bacalaureat vor semna un proces-verbal, în sala de examen înainte de probă, prin care menţionează că ştiu că dacă copiază sau încearcă să copieze vor fi daţi afară din BAC şi nu vor mai putea participa la urmatoarele 2 sesiuni de Bacalaureat.



Elevii NU au voie să intre în sala de examen cu: ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete. Nu au voie să aibă asupra lor, în îmbrăcaminte, în încălţîminte, în penare sau în bănci manuale, cărţi, dictionare, culegeri, formulare, memoratoare, notite, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, telefoane mobile, căsti audio, calculatoare.

 

Candidaţii care încalcă aceste reguli sunt eliminaţi din examen, indiferent dacă au copiat sau au încercat să copieze. Ei nu mai pot să participe la probele urmatoare din BAC, iar în sesiunile următoare nu li se vor recunoaşte notele obţinute la probele susţinute înainte de eliminare - nici la probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale şi nu mai au dreptul să participe la urmatoarele 2 sesiuni ale Bacalauratului.