UTA reacţionează după descinderile procurorilor DNA la sediul clubului

Data publicare: Joi, 22 Iunie, 2017 Total: 3244 accesari

UTA reacţionează după descinderile procurorilor DNA la sediul clubului

Miercuri dimineaţa, procurorii DNA au descins la sediul clubului de fotbal UTA Arad, unde ai sigilat birourile, iar managerul Codru Gradinaru a fost condus la sediul DNA pentru audieri.

În cursul serii zilei de miercuri, oficialii clubulului au reacţionat printr-un comunicat de presă la suspiciunile care au condus la această anchetă.

 

„În această dimineaţă (miercuri), clubul nostru a fost vizat de o anchetă a DGA cu privire la o presupusă implicare a noastră în meciul dintre ACS Foresta Suceava şi ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, din cadrul campionatului recent încheiat.

Cu deschiderea firească a unui club care are la bază onestitate și fair play, ne-am pus la dispoziţia organelor de anchetă atât din punct de vedere al declaraţiilor cât şi al documentelor. Sperăm într-o urgentare a anchetei, iar concluziile să exonereze clubul nostru de orice implicare în eventuale jocuri de culise care vizează această partidă. Menționăm că nu s-a luat nici o măsură împotriva vreunei persoane din club.

Dorim să-i asigurăm pe suporterii noştri că ne-am apărat întotdeauna şansele doar pe teren şi ne exprimăm speranţa că şi adversarii noştri au făcut la fel. 
În aceste momente suntem preocupaţi exclusiv de pregătirea noului sezon.

Nu dăm niciodată înapoi!” se arată în comunicatul de presă.