Sala de sport a Școlii Gimnaziale “Aron Cotruș” a fost inaugurată

Data publicare: Joi, 15 Iunie, 2017 Total: 2714 accesari

Sala de sport a Școlii Gimnaziale “Aron Cotruș” a fost inaugurată

Din toamnă, orele de sport la Școala Gimnazială “Aron Cotruș”  se vor desfășura în condiții excepționale! După aproape 8 ani de așteptări, una dintre cele mai moderne săli de sport din municipiul Arad a fost inaugurată joi, 15.06.2017. Lucrările au început în urmă cu un an și au fost suportate în întregime din bugetul local. 

Este un moment de împlinire. Acum opt ani de zile, am pus pe hârtie acest proiect. Hățișurile birocratice ne-au împiedicat să finalizăm mai repede această investiție atât de necesară. Cu toate că am încercat să facem această sală cu susținere guvernamentală, până la urmă s-a realizat din fonduri locale. ”, a precizat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.

Este un moment emoționant”, a completat Daniel Tocoian, directorul Școlii Gimnaziale “Aron Cotruș,“ un moment care împlinește un vis pe care l-am așternut pe hârtie în urmă cu 8 ani de zile. Și după foarte multă muncă și luptă, reușim să vedem acest vis împlinit cu ajutorul Primăriei Municipiului Arad și al Consiliului Județean. Pentru voi, dragi copii, este o ocazie deosebită, o oportunitate să vă desfășurați orele de sport în cele mai bune condiții.

Până acum, copiii Școlii Generale Nr. 13 erau nevoiți să facă orele de sport în aer liber, indiferent de condițiile meteo.
         

Sala de sport este spațioasă și modernă, oferind  elevilor posibilitatea de a desfășura orele de educație fizică în cele mai bune condiții. Sala dispune de o suprafață construită, în regim parter, cu o suprafață utilă de aproape de 500 mp. Construcția este compusă din două corpuri de clădire: corpul sălii de sport propriu-zise și corpul de clădire cu 4 vestiare, cabine de duș, toalete și toate dotările necesare, astfel că, de acum, copiii vor avea cele mai bune condiții, indiferent dacă afară plouă sau e ger.

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la aproape 1.600.000 lei.