Conferinţa de presă Laurenţiu Roșu, după meciul cu Poli: „Am jucat slab o repriză, iar domnul Popa nu m-a respectat” (VIDEO)

Data publicare: Marti, 13 Iunie, 2017 Total: 3767 accesari

Conferinţa de presă Laurenţiu Roșu, după meciul cu Poli: „Am jucat slab o repriză, iar domnul Popa nu m-a respectat” (VIDEO)

După partida de luni seară, de la Timișoara, Roşu a și avut destule motive să devină un car de nervi, stare ce nu și-a putut-o masca la conferința de presă de după meci. Atacurile lui Ionuț Popa venite pe tunelul ce duce la vestiare, dar și jocul modest al elevilor săi timp de o repriză și unul aproximativ în partea a doua, chiar și cu un om în plus din minutul 65, l-au băgat puțin în corzi pe Laurențiu Roșu.

 

„Mă enervez când pierd sau când echipa mea face un meci slab. Mai departe, e problema domnului Popa dacă ne-a amenințat că ne dă șapte, vom vedea în retur. Nu ne e frică nici de Timișoara, nici de domnul Popa. Eu m-am enervat după meci că nu m-a respectat, eu dădeam interviu și el făcea scandal acolo”, a menționat „principalul” arădenilor.

 

„Nu m-am certat cu Roșu, ci eu mă certam cu un conducător de la noi, fiindcă nu a fost recuzat centralul Găman. Atunci, Laurențiu s-a băgat, că să-l respectăm pe arbitru. Îl respectăm, ce să mai… Am luat un gol dintr-un fault văzut numai de Găman, fazele noastre nu le vede, ca și la meciul cu Târgu-Jiu. Eliminarea lui George Neagu este absolut ridicolă, am vorbit cu observatorul și a spus că va nota în raport”, a  mai declarat Ionuţ Popa.



 

„Au câștigat cu 2-1, înseamnă că au meritat victoria. După cum a început meciul, după problemele pe care le-am avut în prima repriză, sunt mulțumit de rezultat. Am dat și gol și avem șanse în retur. Dacă dăm un gol și nu luăm niciunul, promovăm. Vom vedea, ne vom lupta și cine e mai bun, va juca în prima ligă”, a concluzionat antrenorul UTA-ei.