Arădenii de la “Doma Art” pe cea mai înaltă treaptă la “Dance Star World Masters” în Croaţia

Data publicare: Miercuri, 31 Mai, 2017 Total: 3570 accesari

Arădenii de la “Doma Art” pe cea mai înaltă treaptă la “Dance Star World Masters” în Croaţia

Tinerii dansatori ai trupei X-Style Kids au câştigat, pentru al doilea an consecutiv,  locul 1 la secţiunea urban grup,  faza mondială a competiţie Dance Star, desfăşurată în Croaţia, la Porec. Chiar dacă au trecut la o categorie de vârsta superioară  -  anul trecut fiind la categoria “children”  iar anul acesta la “juniors”-  poziţia pe podium a rămas neschimbată.  Cei care au impresionat juriul sunt : Ţiţca Fabiana, Morocan Ioana, Ianculescu Eduard, Tomoiaga Rareş, Petran Maya, Cîmpian Patrick, Petruţiu Tudor, Şomlea Matia, Văcaru Mădălina, Tassy Jesica şi Gal Melissza.

     
Un alt rezultat îmbucurător este şi  locul 1 obţinut de X-Style Mini Kids, în Liga B, categoria  urban-grup- copii, ei aflându-se pentru prima dată la o competiţie internaţională.  X-Style Mini Kids a fost formată din : Spătaru  Andi, Păiuş Victor, Bergea Tiana, Iacob Adelina, Lupuţ Miruna, Pasca Bogdan, Cosma Aian, Trabok Paul şi Redac Bogdan.

   
La categoria urban-formaţii-seniori , Liga A,  X-Style a obţinut locul 4, un rezultat de apreciat într-o competiţie foarte strânsă.

  
Au mai concurat la categoria production seniori în Liga B şi dansatorii de la Unlimited X-Style. Membrii acestei trupe  au descoperit pasiunea pentru dans la  a doua tinereţe dar,  sunt la fel de serioşi şi devotaţi  ca şi colegii lor mai tineri.

    
La toate acestea se adaugă şi premiul special al juriului “ Great Pedagogic Work ” oferit coregrafilor Maura şi Dorian Cosma.