Accident în cartierul A. Vlaicu. Viteza, alcoolul şi inconştienţa au fost ingredientele “reuşitei”

Data publicare: Vineri, 26 Mai, 2017 Total: 4464 accesari

Accident în cartierul A. Vlaicu. Viteza, alcoolul şi inconştienţa au fost ingredientele “reuşitei”

Joi noaptea, în jurul orei 2.30, un tânăr de 22 ani s-a răsturnat cu maşina în cartierul arădean Aurel Vlaicu, mai precis, pe Calea Aurel Vlaicu în zona intersecţiei cu strada Şcoalei.

 

Acesta a reuşit “performanţa” după ce iniţial a lovit un copac de pe marginea drumului. Cauzele accidentul par a fi alcoolul, teribilismul şi viteza, acul vitezometrului maşinii fiind blocat la 100km/h, dublu faţa de limita maximă admisă în oraş.

 

Poliţiştii ajunşi la locul accidentului, în urma testării cu aparatul etilotest, au constatat că tânărul şofer era sub influenţa băuturilor alcoolice şi au decis să-l conducă la spital pentru recoltarea probelor biologice pentru a se stabili cu exactitate nivel alcoolemiei din sânge.

 

„Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că în dimineața zilei de 26 mai, în jurul orei 2.30, un tânăr de 22 de ani, din Zădăreni, a condus un autoturism pe Calea Aurel Vlaicu, din direcția Fortuna spre UTA, și în apropierea intersecției cu strada Școalei, a pierdut controlul asupra autoturismului care a derapat, părăsind partea carosabilă și lovind un copac, după care s-a răsturnat. Conducătorul auto a fost accidentat ușor, iar în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 0,65 mg alcool/l în aerul expirat. Conform procedurii a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice. Polițiștii continuă cercetările”, a declarat agent șef adjunct Claudia Iuga, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

 

Pe numele tânărului s-a  întocmit un dosar de cercetare penală pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului.












 

 

Foto: Mois Vlad/Radar Arad