Laurenţiu Roşu: „Mai avem două finale, cu Balotești și Târgoviște, luptăm până la capăt”

Data publicare: Marti, 23 Mai, 2017 Total: 3966 accesari

Laurenţiu Roşu: „Mai avem două finale, cu Balotești și Târgoviște, luptăm până la capăt”

”Pe lângă faptul că le-am oferit această bucurie suporterilor, am reușit trei puncte foarte importante în lupta pentru promovare. Mai avem două finale, cu Balotești și Târgoviște, luptăm până la capăt. Vrem maximum de puncte și vedem ce se va întâmpla, Sepsi are un avantaj față de noi.

Am marcat primul gol dintr-o acțiune bună, al doilea a venit din corner, Timișoara n-a cedat, ne-a pus probleme, dar am reușit să închidem poarta și am marcat al treilea gol pe contraatac. Mă bucur foarte mult pentru băieți, pentru suporteri și că rămânem în lupta pentru promovarea directă.

Nu mă pronunț despre un posibil baraj până nu avem locul 3 asigurat sută la sută. Dar și dacă va fi așa, vom da totul pentru o promovare. Dar ar fi bine să reușim direct, ar fi mult mai frumos.

Atmosfera a fost foarte frumoasă, cu număr foarte mare de spectatori la meci, de aceea mă bucur că am practicat un fotbal frumos, cu trei goluri și posesie bună. Și mă bucur că nu am primit gol. Mă bucur mult și pentru Piccioni, pentru că se antrenează foarte bine, merită acest gol, muncește foarte mult, e un jucător care a demonstrat că are valoare și ne poate ajuta. Sper să mai înscrie”.



Sursa: preluare UTA-Arad