Propunere legislativă: Românii să muncească doar 4 zile pe săptămână, cu un program de 10 ore, zilnic

Data publicare: Joi, 11 Mai, 2017 Total: 4486 accesari

Propunere legislativă: Românii să muncească doar 4 zile pe săptămână, cu un program de 10 ore, zilnic

Propunere legislativă depusă în Parlament. Mai mulți senatori liberali propun, prin proiectul de lege, ca românii să muncească doar 4 zile pe săptămână, și nu 5, cum se întâmplă în prezent, iar programul zilnic să fie de 10 ore. Astfel, spun inițiatorii, angajații vor avea trei zile la dispoziție pentru a se odihni și a sta cu familia.

 

Potrivit propunerii de modificare a Codului Muncii, pentru salariații cu normă întreagă, durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi, și de 40 de ore pe săptămână. Această normă se stabilește cu respectarea prevederilor europene. Ea poate fi și de 10 ore pe zi, cu respectarea a 40 de ore pe săptămână.

 

Inițiatorii mai propun ca această repartizare a timpului de lucru să fie stabilitde comun acord între angajat și angajator, și poate fi de 10 ore pe zile, timp de 4 zile pe săptămână, cu trei zile de repaus.

 

Parlamentarii care au iniţiat această prompunere au fost inspiraţi de un studiu al CNN Money care susţine că din ce în ce, tot mai multe companii de peste ocean oferă salariaţilor această posibilitate de a opta pentru un program de 10-11 / zi doar 4 zile din săptămână. 


Unii specialişti în resurse umane îmbrăţişează acest tip de program de lucru, susţinând că el aduce o productivitate mai mare, însă trecerea la un astfel de sistem presupune o anumită perioadă de acomodare a angajaţilor.


Sursa: libertatea.ro