Măsuri preventive pentru minivacanța de 1 Mai

Data publicare: Sambata, 29 Aprilie, 2017 Total: 1372 accesari

Măsuri preventive pentru minivacanța de 1 Mai

Prefectul Județului Arad, Cosmin Pribac, a cerut structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne să fie luate toate măsurile necesare astfel încât să fie preîntâmpinate sau rezolvate operativ orice situații de urgență care ar putea apărea în minivacanța de 1 Mai.


„În urma dispozițiilor ministrului Afacerilor Interne, doamna Carmen Daniela Dan, am cerut atenție sporită din partea structurilor județene ale ministerului în aceste trei zile, pe toate domeniile de competență ale acestora: ordine publică, siguranța circulației, situații de urgență, fluidizarea traficului la frontierele rutiere. Personalul M.A.I. din județ rămâne în gardă în aceste trei zile, concentrându-se atât pe activități de prevenție, cât și pe cele de intervenție în caz de urgență. De asemenea, am cerut colaborare strânsă și cu celelalte instituții ale statului  și cu furnizorii de utilități astfel încât să fie rezolvate rapid orice probleme ar putea apărea, ținând cont și de condițiile meteo anunțate în primele zile ale perioadei de minivacanță. Vom acorda o atenție specială locurilor ce vor fi intens frecventate de arădeni, cum ar fi stațiunea Moneasa, printr-o prezență sporită în zonă astfel încât să fie asigurată fluența traficului și siguranța cetățenilor. Sperăm ca aceste zile de minivacanță să fie un prilej de relaxare pentru toți arădenii și să fim feriți de orice situații neplăcute”, a declarat Prefectul Județului Arad, Cosmin Pribac.