FESTIVALUL DE TEATRU NOU ARAD, 2017

Data publicare: Miercuri, 12 Aprilie, 2017 Total: 1141 accesari

FESTIVALUL DE TEATRU NOU ARAD, 2017

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad organizează în perioada 6-14 mai 2017 cea de-a 5-a ediţie a Festivalului de Teatru Nou.

Selecţionerul festivalului este şi în acest an, criticul de teatru CLAUDIU GROZA.

 

Un festival despre lume şi noi

Despre România cea mică, România întâmplărilor de zi cu zi, România vieţilor noastre şi a năravurilor personale/colective de care ne izbim cotidian vom vorbi destul de mult la a 5-a ediţie a Festivalului de Teatru Nou. Mai cu sarcasm, mai cu hohote de râs, mai cu emoţia în coşul pieptului şi lacrima în colţul ochiului ne vom oglindi în MicROmânia. Acesta este focusul principal al acestei ediţii cumva aniversare, pe care, sincer o spun, o visamde până acum. Vom afla de la voi, spectatorii, la finalul festivalului dacă a fost aşa.

 

Un al doilea focus al FTN este dedicat unei artiste cu evoluţie remarcabilă în teatrul românesc, de o incontestabilă originalitate şi prospeţime a viziunii: Andrea Gavriliu. Un mic geniu ludic, după cum vă veţi convinge văzându-i patru spectacole în festival.

 

Mai avem însă o mulţime de spectacole poznaşe, fermecătoare, frisonante, amuzante, inteligente, faine toate şi de văzut musai!

 

Vă recomand toate spectacolele, vă invit la fiecare reprezentaţie, pentru că, împreună cu Bogdan Costea, am încercat să facem încă o ediţie memorabilă a FTN, deşi pe an ce trece festivalul devine o provocare din multe puncte de vedere. Ne-am gândit în primul rând la bucuria voastră de privitori, la plăcerea jocului şi empatia emoţiei pe care le veţi avea venind la teatru… Vă aşteptăm între 6-14 mai la Arad!