Poliţiştii de frontieră sunt pregătiți pentru afluxul de călători din perioada Floriilor şi a Sărbătorilor Pascale

Data publicare: Duminica, 09 Aprilie, 2017 Total: 2137 accesari

Poliţiştii de frontieră sunt pregătiți pentru afluxul de călători din perioada Floriilor şi a Sărbătorilor Pascale

Având în vedere că, în perioada următoare, credincioşii ortodocși și catolici vor sărbători Floriile şi Învierea Domnului, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria, Bulgaria dar şi în cele de la graniţa cu R. Moldova, se preconizează o creştere a traficului de persoane şi mijloace de transport.
Totodată, reamintim că, începând cu data de 7 aprilie a.c., ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului 458/2017 de modificare a Codului Frontierelor Schengen (Regulamentul 399/2016), adoptat de către Parlamentul European și Consiliul Europei, autoritățile de control la frontieră din statele Uniunii Europene, inclusiv Poliţia de Frontieră Română, vor efectua verificări sistematice la intrarea și ieșirea de pe teritoriul statelor membre.
 

Acestea constau în verificarea documentelor de călătorie și consultarea bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE (și anume cetățenii UE și membrii familiilor lor care nu sunt cetățeni ai UE)  atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.

 

În acest sens, Poliția de Frontieră Română a luat toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpilor de aşteptare şi asigurarea unui control operativ, fiind depuse toate eforturile în vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa traficului de călători.

 

Astfel, s-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar in punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.
 

De asemenea, va fi folosită la maxim infrastructura punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz.
 

În acelaşi timp, au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a frontierei şi în zona de competenţă.

 

Recomandări:

Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă.
 

Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet  www.politiadefrontiera.ro. Această aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp. Timpii de aşteptare sunt actualizaţi în timp real, fapt ce ajută utilizatorul să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute.
 

În condiţiile în care, conform estimărilor, cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria, Bulgaria şi R Moldova, reamintim punctele de frontieră existente la aceste graniţe:
 

Pe frontiera româno-ungară:



Pe raza jud. Timiş:

P.T.F. Cenad - Kiszombor;

pe raza jud. Arad:

P.T.F. Nădlac - Nagylak;

P.T.F. Nadlac II- Csanadpalota;

P.T.F. Turnu - Batonnya;

P.T.F. Vărşand - Gyula;

 

Pe raza jud. Bihor:

P.T.F. Salonta - Mehkerek;

P.T.F. Borş - Artand;

P.T.F. Valea lui Mihai - Nyirabrany;

P.T.F. Săcuieni - Letavertes;
 

Pe raza jud. Satu Mare:

P.T.F. Urziceni - Vallaj;


P.T.F. Petea - Csengersima.