Remiză alba la Şiria: UTA – Luceafărul Oradea 0 – 0 (Galerie FOTO)

Data publicare: Duminica, 02 Aprilie, 2017 Total: 5515 accesari

Remiză alba la Şiria: UTA – Luceafărul Oradea 0 – 0 (Galerie FOTO)

UTA a întâlnit Luceafărul Oradea în etapa a 27-a a ligii a două. Meciul s-a disputat pe stadionul ”Otto Greffner” din Şiria de la ora 11.00.


Înaintea fluierului de start, pe stadionul ”Otto Greffner” din Şiria, în faţa celor aproximativ 1.000 de spectatori,  autorităţile locale şi clubul UTA au organizat un eveniment special în care l-au felicitat pe singurul antrenor român care a câştigat cu o echipă din ţară, Cupa Campionilor Europeni, în 1986, este vorba de Steaua Bucureşti.  Emeric Ienei a împlinit 80 de ani şi, în semn de respect pentru toată cariera sa, cu această ocazie a fost numit  cetăţean de onoare al comunei Şiria.


 

Din păcate “nea Imi” nu i-a inspirit pe elevii lui Laurenşiu Roşu care nu au strălucit deloc în partida cu Luceafărul Oradea, remiza alba cu bihorenii le aduce arădenilor doar un punct, însă ratează șansa de a urca provizoriu pe podiumul din Ligii a 2-a.

 

 



Prima ocazie aparţine arădenilor, în minutul 6, când Andor este faultat de Balea în dreapta careului, tot el bate lovitura liberă, mingea se duce la bara a doua, acolo unde e trimisă stângaci de Manea şi Goia reţine cu ceva emoţii.

 

Replica bihorenilor vine în minutul 15, când Matei prinde un şut bun de la 35 de metri şi Miron respinge cu emoţii în lateral, acolo de unde Bedea recentrează în faţa porţii, iar goalkeeperul arădean reţine.

 

 

Utuştii încearcă să-i surprindă pe bihorenii de la Luceafărul în min 25, cu un şut puternic a lui Alexandru Manea, la o lovitură liberă de la 40 de metri central, din păcate mingea trece pe lângă buturile lui Goia.

 

Primii care operează o schimbare sunt bihorenii, Adrian Balea se accidentează şi este înlocuit de Sergiu Moga.

 

Andor reuşeşte să pună în pericol poarta celor de la Luceafărul din nou în minutul în minutul 36, acesta urmăreşte o  minge deviată din centrarea lui Strătilă,   trage din 6 metri lateral, din unghi închis, însă în  prima bară.

 

Ultima acţiune periculoasă a primei părţi a meciului aparţine tot utiştilor, în minutul 44, Curtuiuş prinde un şut zdravăn din faţa careului, Goia respinge în faţă cu ceva emoţii mingea ce era aproape de vinclul din dreapta sa.

 

UTA iese la atac din primele minute ale reprizei secunde, după două cornere de pe stânga bătute de Andor, mingea e trimisă în careu, Petre preia şi trage puţin pe lângă bara din stânga, din 8 metri, talonat de un adversar. A. Petre solicită un penalty, spunând că a fost ţinut, însă arbitrul consideră că jocul a fost regulamentar şi dictează aut de poartă.

 

În minutul 51 centralul Haidiner îi arată cartonaşul galben lui Ciuc, care nu-l poate opri pe Andor decât prin fault, după o acţiune personală. După 5 mimute, în minutul 56, Ciul este înlocuit de Istvan Balla.


 
 

Laurenţiu Roşu face şi el primele două schimbări încercând să împrospăteze atacul alb-roşilor, în minutul 61 îl introduce pe Vîlceanu în locul lui Strătilă, iar în minutul 68, îl introduce pe Piccioni în locul lui Curtuiuş.

 

Minutul 71 îi găseşte din nou pe utişti în atac, Andor pătrunde în careu pe stânga, trimite înapoi în centru pentru Petre, care trage cu latul la colţul scurt, însă Goia respinge în faţă.

 

Replica bihorenilor nu se lasă aşteptată, în minutul 74, Arnăutu pasează în dreapta pentru urcarea lui Chiş Toia în careu, acesta rămâne singur cu Miron, dar preia larg şi portarul utist iese şi reţine din picioarele bihoreanului. UTA contraatacă şi Andor şutează din 16 metri central în bara din stânga.

 

 

Roşu apelează şi la ultima schimbare, Copil intră în locul lui Tănase în minutul 76.

 

Centralul Haidiner, mai acordă două cartonaşe galbene, în minutul 79 lui Vîlceanu,  după ce acesta îl ia pe sus pe Chiş Toie, şi în minutul 81 lui Manea după ce acesta îl loveşte pe Matei într-un duel aerian.

 

Bihorenilor le convine de minune egalul de la Şiria, şi încep să tragă de timp, iar Alin Goia ia şi el un galben pentru tragere de timp, dar nu mai contează, un punct în deplasarea de la Arad merită. Pentru a mai câştiga câteva secunde preţioase, Luceafărul operează încă o schimbare în minutul 86, Sergiu Bactăr intră în locul lui Adrian Bedea.


 

 

Ultimele minute aparţin tot ald-roşilor, în minutul 89 centrare din dreapta şi Petre reia cu capul de la 14 metri central însă din păcate în braţele lui Goia, ca în minutul 90  Copil să vadă şi el un  galben pentru proteste.

 

 

Formații oficiale :


UTA: Miron – Muntean, Manea, Gligor, Copaci – Strătilă, Chindriș, Tănase, Andor – Ad.Petre, Curtuiuș. Rezerve: Barna – Adili, Jorza, David, Copil, Vîlceanu, Piccioni.

 

 

Luceafărul: Goia – Cordoș, Balea, Feher, Hlinca – Chiș, Cuc, Ban, Bedea – Arnăutu, M.Matei. Rezerve: Bigan – Moga, Bactăr, Balla, Costea, Drăgan, Codoban.

 

 

Arbitri: D.Haidiner(Hunedoara) – la centru, D.Ioan și M.Cantemir(ambii din Făgăraș) – asistenți. Rezervă D.Bazurca(Lugoj). Observatori FRF: T.Marcu – Sibiu și Ș.Szilaghi – Satu Mare.



Foto/Text: Viorel Muscă