“Biblioteca vie” – Ziua Mondială a Asistenţei Sociale la UAV

Data publicare: Joi, 23 Martie, 2017 Total: 2111 accesari

“Biblioteca vie” – Ziua Mondială a Asistenţei Sociale  la UAV

Cu ocazia ZILELOR ASISTENŢEI SOCIALE, UNIVERSITATEA AUREL VLAICU din ARAD, sub egita “BIBLIOTECA VIE”, a fost organizat un schimb de experieţă sub forma “cărţilor vii”, de către asistent social (consilier local) Laura Andres si Lect. Univ. Dr. Alina Breaz, cu sprijinul rector UAV,  prof. univ.dr Ramona Lile.
 

Oficial această zi este sarbătorită în fiecare an în a treia zi de marți din luna martie. Tema Zilei Mondiale a Asistenţei Sociale este stabilită pentru doi ani. Pentru perioada 2017 - 2018 tema este: Promovarea sustenabilității dezvoltării comunității și a mediului.
 

Vorbim și despre rostul asistenților sociali și a serviciilor sociale pe care le furnizează și anume acela de a-i  ajuta pe oameni să identifice soluții pentru problemele cu care se confruntă, de a deveni activi și puternici în comunitățile în care trăiesc, să fie capabili să contribuie la deciziile comunității, să înțeleagă efectele deciziilor pe termen lung și să susțină comunități puternice.
 

Cu aceasta ocazie, atragem atenția asupra nevoii de investiție în serviciile sociale, asupra nevoii de facilitarea angajării și implicării adecvate a asistenților sociali în dezvoltarea sustenabilă a comunităților și asupra nevoii de finanțare inteligentă a asistenței sociale.