Autorii unui furt de autoturism din Timișoara prinși de jandarmi în Arad

Data publicare: Marti, 21 Martie, 2017 Total: 895 accesari

Autorii unui furt de autoturism din Timișoara prinși de jandarmi în Arad

Azi 21 martie, a.c., la ora  05.00, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe o stradă din municipiul Arad, trei persoane de sex masculin care erau suspecți în furtul  unui autoturism din Timișoara.  

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că ,  Ștefan B. de 33 ani, Gabriel L. de 16 ani și Giuliano I. de 16 ani, toți din Timișoara, au furat un autoturism din fața unui service auto, cu care s-au deplasat în municipiul Arad. Pe o stradă din apropierea centrului municipiului, aceștia  au fost interceptați de jandarmi. La vederea forțelor de ordine, au abandonat autoturismul și au încercat să fugă, dar în scurt timp au fost prinși.
 

Având în vedere că ,, furtul calificat“ constituie infracțiune, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală. În plus, lui Gabriel L. i s-a asociat și infracțiunea de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere“.
 

Persoanele în cauză, împreună cu autoturismul ,au fost predate specialiștilor din cadrul IPJ Arad, în vederea continuării cercetărilor.

 

Notă: imaginea reprezentativă are doar rol asociativ-comparatistic – nu este de la locul și din momentul evenimentului.