Bulumac repurtează o victorie în lupta cu lanţul de farmacii SINAPIS în scandalul “produse expirate”

Data publicare: Luni, 20 Martie, 2017 Total: 3825 accesari

Bulumac  repurtează o victorie în lupta cu lanţul de farmacii SINAPIS în scandalul “produse expirate”

În urmă cu câteva săptămâni, Sebastian Bulumac a avut un incident cu una din farmaciile SINAPIS din Arad. Atunci Bulumac reclama faptul că un produs dintr-un pachet promoţional cu produse destinate pentru nou născuţi ar fi expirat. Am scris atunci mai multe articole cu privire la acest subiect.

 

Citeşte AICI: Bulumac supărat pe farmacia SINAPIS

 

După acel incident, Bulumac a sesizat Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, iar luni, 20 martie, a primit şi un răspuns în legătură cu sesizarea făcută.

 

“Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului îmi confirmă, prin răspunsul dat astăzi 20 martie 2017, bănuielile privind complicitatea dintre farmacia Sinapis şi compania Bayer, în promovarea incorectă a unui produs destinat bebeluşilor. Amintesc că băieţelul meu a suferit o iritaţie a pielii în urma aplicării cremei "Bepanthen Extra cu ulei de masline", a cărei dată de expirare diferea de cea inscripţionată pe ambalajul promoţie cremă+gel de duş pentru bebeluşi. Am cerut informaţii companiei Bayer şi am făcut în acelaşi timp o reclamaţie la Protecţia Consumatorilor.
 

Farmacia # SINAPIS a fost # sancţionată contravenţional pentru că nu a verificat că termenul de valabilitate al produsului cumpărat diferă de ceea ce scria pe ambalajul promoţional (noiembrie 2019 pe ambalaj, martie 2017 termenul real) şi pentru comportament incorect faţă de client.”, spune Sebastian Bulumac pe contul său de socializare.

 

Acesta nu se rezumă doar la farmacia Sinapis, acesta consideră că şi firma Bayer este vinovată, firma producătoare pentru că răspunsurile oficiale ale companiei diferă de cele pe care le-a primit de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului.

 

"De asemenea se pare că realitatea diiferă de poziţia oficială a companiei Bayer: "În urma verificarilor efectuate şi în concordanţă cu competenţele instituţiei noastre, am constatat că produsul achiziţionat de dumneavoastră a făcut parte dintr-o campanie de promovare desfăşurată în perioada 01.01.2017-02.03.2017 şi a fost realizată de către reprezentantul zonal al SC Bayer S.R.L." (stranie coincidenţă că ziua de 2 martie, cand noi am cumpărat crema, a fost ultima a acestei promoţii; de altfel ulterior nu am mai găsit promoţia în nicio farmacie din Arad).

 

Ori compania # Bayer mi-a răspuns în 9 martie prin directorul medical Bogdan Pantelimon, că promoţia “pachet compus din cremă Bepanthen Extra (lot GP012R6) valabilă până în luna martie 2017 și gel de duș Bepanthen (lot 1611918) valabil până în luna noiembrie 2019” nu a fost iniţiată, nu se desfăşoară şi nu aparţine Bayer SRL. Vă confirmăm de asemenea că ambalajul comun al ambelor produse (ambalajul pachetului promoţional) nu a fost nici solicitat și nici furnizat de Bayer SRL.". Azi îmi sună a minciună.” Concluzionează Bulumac pe pagina personală de Facebook.

 

Răspunsul oficial de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului