Microbuz cu 18 elevi implicat într-un accident pe o şosea din vestul ţării

Data publicare: Luni, 20 Martie, 2017 Total: 2384 accesari

Microbuz cu 18 elevi implicat într-un accident pe o şosea din vestul ţării

Un microbuz care transporta elevi la un liceu din Deva s-a răsturnat luni dimineaţa în localitatea Cristur, pe şoseaua care face legătura între municipiile Deva şi Hunedoara. 

În microbuz se aflau 18 copii, dintre care nouă au fost transportaţi iniţial la spitalele din Deva şi Hunedoara pentru investigaţii medicale. Ulterior, alţi patru copii au fost duşi de părinţi la spital pentru un consult de specialitate. 

 

Se pare că, cauza accidentului a fost oboseala la volan, plus câteva grame de alcool. 13 pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, nefiind răniţi grav. 11 copii au fost transportați la spital, cu ambulanțele.

 

"Microbuzul se deplasa de la Hunedoara spre Deva. Șoferul, un bărbat de 61 de ani, a declarat că, pe fondul oboselii, a ațipit la volan. Autovehiculul a părăsit carosabilul și s-a răsturnat în șanț", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, Bogdan Nițu.

 

“Şoferul a declarat că a aţipit la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de 0,34 la mie. Va fi cercetat penal”, a mai adăugat  Bogdan Niţu, citat de Ziarul Hunedoreanului.

 
 

Sursa: zhd.ro