Aradul va avea hărți ale principalelor trasee turistice din județ!

Data publicare: Joi, 09 Martie, 2017 Total: 4987 accesari

Aradul va avea hărți ale principalelor trasee turistice din județ!

Claudia Boghicevici, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, a enunțat intenția Consiliului Județean de a realiza hărțile turistice ale Drumului Vinului, circuitelor culturale, ecumenice, istorice și sportive din județ.
 

Consiliul Județean a prezentat, recent, la Târgul Național de Turism de la București, programul City Break în Arad, care cuprinde principalele obiective din municipiu și județ, program ce s-a bucurat de aprecierea agențiilor de turism și a vizitatorilor.
 

Facem un pas înainte în abordarea activităților de turism la nivel județean. Cartografierea traseelor cu cel mai mare potențial, actualizarea și întreținerea aplicației turistice pe telefoanele inteligente, vor confirma preocuparea noastră față de dezvoltarea acestui domeniu, față de prezentarea cât mai atractivă și corectă a Aradului. Ne propunem să lucrăm la acest proiect cu profesioniști, nu ne dorim să experimentăm, ci să oferim produse de cea mai bună calitate turiștilor interesați de Arad”, a declarat vicepreședintele CJ Arad, Claudia Boghicevici.
 

Achiziția serviciului se va realiza conform procedurilor legale.