Seminar pe teme de fiscalitate la Expo Arad

Data publicare: Miercuri, 22 Februarie, 2017 Total: 1400 accesari

Seminar pe teme de fiscalitate la Expo Arad

 Vineri, 17 februarie 2017, Expo Arad a fost gazda a peste 400 de contabili dornici să afle ultimele noutăţi fiscale intrate în vigoare la începutul anului 2017. 
 

La eveniment au fost prezenţi:

 

În cadrul seminarului, Lect. Univ. Dr. Florin Dobre, Directorul General CECCAR România, a prezentat principalele modificări legislative aduse Codului Fiscal şi Codului de procedură fiscală, printre care amintim:

 

“Mă bucur că şi în acest an putem oferi comunităţii arădene, oportunitatea dezbaterilor profesionale cu experţi în domeniul fiscal şi doresc să-mi exprim aprecierea pentru buna colaborare pe care o avem cu filiala CECCAR Arad. Încurajez agenţii economici să participe la astfel de seminarii de informare şi instruire, unde soluţiile vin din partea specialiştilor şi experţilor, în diferite domenii, şi totodată invit firmele să transmită în avans nevoile lor de informare astfel încât să putem veni ţintit în întâmpinarea nevoilor mediului de afaceri din judeţul nostrum,” a declarat arh. Gheorghe Seculici, preşedinte al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad.