Cum faci rost de bani rapid şi usor? Furi un telefon mobil!

Data publicare: Vineri, 03 Februarie, 2017 Total: 2067 accesari

Cum faci rost de bani rapid şi usor? Furi un telefon mobil! Vineri, 03 februarie a.c., în jurul orei 11.50, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine și siguranță publică în orașul Lipova, a fost sesizat cu privire la furtul unui telefon mobil.

Persoana care a făcut sesizarea a precizat că, în timp ce se afla  într-o societate comercială, dorind să facă plata unor produse, a lăsat telefonul pe pult lângă casa de marcat.  După ce a făcut plata a observat că i-a dispărut telefonul și a solicitat ajutor echipajului de jandarmi.
 

Pe baza semnalmentelor transmise și vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere  instalate în magazin,  jandarmii l-au depistat în scurt timp pe autor, în zona apropiată magazinului.
 

În urma verificărilor efectuate, a rezultat că telefonul este al victimei, iar bărbatul suspect se numește Valentin S. L.,  cu  vârsta de 31 de ani domiciliat în comuna Zăbrani, județul  Arad. Acesta a  recunoscut că a sustras telefonul mobil profitând de neatenția proprietarului.
 

Jandarmii au întocmit în acest caz actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar telefonul mobil a fost restituit persoanei vătămate.