UTA se întăreşte cu un fost stelist

Data publicare: Duminica, 29 Ianuarie, 2017 Total: 4590 accesari

UTA se întăreşte cu un fost stelist

Conducerea clubului UTA a ajuns astăzi la un acord cu clubul Steaua București pentru mijlocașul ofensiv Robert Vîlceanu. Născut pe 29 martie 1997, fotbalistul s-a alăturat efectivului pe care antrenorul Laurențiu Roșu îl conduce în cantonamentul din Spania.
 

Junior al Stelei, Vîlceanu a debutat în Liga I pe 15 martie 2014, într-un meci cu Gaz Metan Mediaș, când a și înscris. La sfârșitul campionatului 2013-2014, s-a bucurat de primul trofeu, titlul național.
 

A contabilizat 10 prezențe pe prima scenă în tricoul echipei bucureștene, unde a mai lucrat cu Laurențiu Roșu. Se întâmpla în sezonul 2014-2015, pe când antrenorul principal de azi al UTA-ei făcea parte din staff-ul lui Constantin Gîlcă. Atunci, Steaua reușea să câștige ”tripla” Campionat – Cupa României – Cupa Ligii.
 

Sezonul trecut, a jucat tot pe prima scenă, la FC Voluntari, adversara UTA-ei din al doilea baraj de promovare în prima ligă.
 

Are deja experiență internațională, jucând cu Steaua în UEFA Youth League, dar și câteva minute în Champions League. Component al loturilor naționale Under 17 și apoi Under 19 ale României.
 

Robert Vîlceanu e al treilea fotbalist acontat de UTA în 2017, după Dumitru Muntean și Mevlan Adili.




Sursa: UTA Arad