Dezbatere între cadrele didactice şi primarul Falcă după sedinţa CLM de joi

Data publicare: Joi, 26 Ianuarie, 2017 Total: 2730 accesari

Dezbatere între cadrele didactice şi primarul Falcă după sedinţa CLM de joi

La ședința Consiliului Local Municipal din această dimineață, primarul Aradului, domnul Gheorghe Falcă a prezentat aleșilor locali obiectivele de investiții în școli și în alte sectoare, pentru care municipalitatea a solicitat susținere din partea parlamentarilor arădeni la adoptarea Bugetului de Stat. La ședința CLM din această dimineață au asistat cadre didactice de la mai multe unități de învățământ din oraș.
 

Proiectul organizării rețelei școlare din municipiul Arad a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal din această dimineață. Decizia a fost luată aseară de conducerea Primăriei, pentru continuarea consultărilor cu școlile și Inspectoratul Școlar.
 

Astăzi, după ședința Consiliului Local, primarul a avut o nouă dezbatere cu cadrele didactice prezente.
 

"Le mulțumesc pentru spiritul de colaborare, am stabilit câteva lucruri împreună, ne-am asumat fiecare ce avem de făcut în următorul an școlar. Sperăm ca și Ministerul Educației să finanțeze investițiile care le-a început la obiectivele pe care le are în Municipiul Arad", a declarat primarul la încheierea întâlnirii cu profesorii.