Poliţiştii arădeni la datorie în minivacanţa 21-24 ianuarie

Data publicare: Duminica, 22 Ianuarie, 2017 Total: 2258 accesari

Poliţiştii arădeni la datorie în minivacanţa 21-24 ianuarie

Peste 400 de polițiști arădeni vor fi la datorie, în perioada 21-24 ianuarie, în perioada de minivacanță prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române.    
 

Inspectoratul de Poliție Județean Arad va acţiona cu 440 poliţişti şi 107 autospeciale, în cadrul dispozitivelor instituite pentru asigurarea ordinii și liniștii publice.
 

Astfel, din totalul polițiștilor implicați în misiuni, 286 sunt de ordine publică, 97 sunt polițiști rutieri, iar 57 de polițiști sunt de la alte structuri.
 

Totodată, 143 patrule de siguranţă publică vor acţiona pentru menținerea ordinii și siguranței publice.