Incendiu pe strada Eminescu! (FOTO)

Data publicare: Miercuri, 11 Ianuarie, 2017 Total: 2303 accesari

Incendiu pe strada Eminescu! (FOTO)

Miercuri după amiaza, în jurul orei  15.00 a fost solicitată intervenţia pompierilor arădeni pe strada Mihai Eminescu din municipiu. Datorită faptului că strada este îngustă, un echipaj de poliţie a blocat strada pentru ca masina de intervenţie să poată ajunge la imobilul de la numarul 6.

 

Incendiul s-a produs la ultimul etaj al imobilului, şi se pare că a fost declanşat de o problemă la instalaţia electrică a apartamentului, mai precis la priza care alimenta televizorul din cameră.

 

Incendiul nu a fost unul de mari proporţii, dar a fost suficient pentru a afecta camera în care s-a produs problema la circuitul electric, fiind afectată mobila, lucrurile din casă şi pereţii camerei.

 

Pompierii au intervenit cu o autospecială cu apă, incendiul fiind stins într-un timp foarte scurt, neafectând decât încăperea unde s-a produs incendiul.