Arădenii au răspuns apelului Poliţiei Locale, zecile de telefoane primite au salvat 7 persoane fără adăpost de gerul de peste noapte

Data publicare: Luni, 09 Ianuarie, 2017 Total: 2121 accesari

Arădenii au răspuns apelului Poliţiei Locale, zecile de telefoane primite au salvat  7 persoane fără adăpost de gerul de peste noapte Poliția Locală Arad le mulțumește tuturor cetățenilor din municipiu care au sesizat prezența pe străzi a unor persoane fără adăpost, în zilele geroase de la sfârșitul săptămânii trecute. În urma apelului lansat, echipele mixte de salvare ale Politiei Locale Arad constituite împreună cu reprezentanții Direcției de Dezvoltare și Asistență Comunitară au condus la Adăpostul de noapte un număr de 7 persoane ( 3 femei și 4 bărbați).


Zece apeluri prin intermediul cărora arădenii a
u sesizat prezența pe străzi a unor persoane fără adăpost au fost primite pe numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale Arad. Operațiunile de adăpostire a persoanelor rămase pe străzi în plină iarnă vor continua și în zilele care urmează. În acest sens, Poliția Locală Arad solicită, din nou, sprijinul cetățenilor. Numerele de telefon prin intermediul cărora puteți semnala prezența pe străzi a persoanelor fără adăpost sunt: 0257-939- dispecerat Poliția Locală Arad și 0257-214988- Adăpostul de noapte.