Dubaşii au colindat pentru al 15-lea an consecutiv, familia regala la castelul de la Săvârşin (FOTO)

Data publicare: Luni, 26 Decembrie, 2016 Total: 2828 accesari

La Săvârşin, în ajun de Crăciun curtea castelului a fost plină ochi de dubaşi, cei mai populari colindători din vestul ţării. Cu toţii au urat Familiei Regale, Sărbători Fericite. Această tradiţie se păstreză de 15 ani, din anul 2001, porţile reşedinţei de la Săvârşin se deschid în ajunul Crăciunului pentru dibaşii din Săvârşin şi pentru oamenii care vor să-I întâlnească pe alteţele lor.

 

Principesa Margareta i-a întâmpinat cu ceai cald, ţuică şi cozonac conform tradiţiei locale.

 

"Mă bucur că sunt mult mai numeroşi în acest an. Anul trecut au fost mai puţini şi mi-a fost teamă că se pierde tradiţia. Cineva a făcut un mic film şi când mergem în Eleveţia în două zile o să ducem un filmuleţ cu dubaşii."  a spus Principesa Margareta.

 

Primarul din Săvârşin, Ioan Vodiceanu: "Este o mare onoare pentru comunitatea de la Săvârşin ca de 15 ani Familia Regala alege să-şi petreacă sărbătorile de iarnă la Săvârşin. După cum vedeţi curtea este plină de oameni, au venit de pe toată Valea Mureşului şi nu numai, chiar de la distanţe mult mai mari ca să fie alături de Familia Regala."

 

Duminică, Principesa Mrgareta a participat la slujba de Crăciun oficiată la Biserica Ortodoxa din Săvârsin, iar dupa aceea va pleca împreună cu soţul său în Elveţia ca să petreacă noul an alături de regele Mihai.