Aleşii arădeni şi-au ridicat certificatele de parlamentar într-un cadru oficial la Prefectura din Arad

Data publicare: Duminica, 18 Decembrie, 2016 Total: 2655 accesari

Duminică dimineaţa,a avut loc ceremonia de înmânare a certificatelor doveditoare ale alegerii ca parlamentar celor care au ocupat un fotoliu în parlamentul României în urma alegerilor din 11 Decembrie.


Prefectul Cosmin Pribac împreună cu doamna Mariana Cioară, preşedintele biroului electoral de circumscripţie nr. 2 Arad i-au felicitat pe senatorii şi deputaţii aleşi, şi le-au transmis succes pentru mandatul pe care îl vor avea de îndeplinit.
 

De asemenea, au transmis mulţumiri tuturor angajaţilor instituţiilor implicate în organizarea scrutinului din judeţul nostru în condiţii foarte bune.
 

La ceremonia au fost prezenţi opt din cei zece aleşi care vor reprezenta judeţul nostru în Parlamentul României, excepţie făcând senatorul Mihai Fifor, acesta probabil fiind reţinut în capitală de fiind posibilul viitor premier al României, şi Eusebiu Pistru.

 
Cei nouă prezenţi au fost:
 
Deputaţii: Dorel Căprar, Forin Tripa, Adrian Todor, Glad Varga, Sergiu Cosmin Vlad, Farago Petru.
 
Senatori: Ioan Cristina şi Adrian Wiener.