Falcă în delegaţia PNL la consultările cu preşedintele Iohannis

Data publicare: Miercuri, 14 Decembrie, 2016 Total: 3970 accesari

Partidul Național Liberal a ajuns astăzi, în jurul orei 11:00, la consultările cu președintele Klaus Iohannis.
 

Din delegația liberală au făcut parte liderii partidului: Cristian Bușoi, Raluca Turcan (noul președinte interimar al Partidului Național Liberal), Marian Petrache (secretar general interimar), Mircea Hava (primarul din Alba Iulia) și Gheorghe Falcă, cel care a coordonat campania la nivel național.
 

Liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, a susținut o conferință de presă după consultările dintre PNL și președintele Klaus Iohannis.
 

Tulcan a declarat că în momentul de față, PNL nu are o propunere de premier, dar, dacă va ajunge în situația de a alege o persoană, aceea va fi Dacian Cioloș.
 

“Nu suntem, în momentul de față, în măsura de a face o propunere de premier. Așteptăm rezultatul consultărilor, așteptăm să vedem ce se întâmplă, dacă partidele își exprimă în mod public interesul de a servi cetățeanul. În momentul de față, nu avem o propunere de premier, dar, dacă vom ajunge în această situație (de a alege un prim-ministru – n.r.), cu siguranță va fi un om integru, implicat, pentru care să vorbească faptele. Domnul Dacian Cioloș va fi prima opțiune. Trebuie să fie o persoană care să fie în stare să strângă partidele de dreapta”, a afirmat Turcan.




 


Sursă foto: rfi.ro, antena3.ro