(FOTO) COZI KILOMETRICE în vama Nădlac! Se aşteaptă ore întregi pentru a trece vama

Data publicare: Marti, 13 Decembrie, 2016 Total: 1860 accesari

Circulaţia prin cele mai mari puncte de trecere a frontierei de pe graniţa cu Ungaria se desfăşoară cu dificultate, în aceste momente, din cauza faptului că TIR-urile aşteaptă chiar şi 3 - 4 ore pentru a ieşi din ţară ca urmare a unor amănunţite în contextul combaterii traficului cu migranţi.
Circulaţia maşinilor mici şi a autocarelor nu este afectată. 


Cel mai aglomerat este punctul de trecere a frontiere de pe autostrada Nădlac-Arad, unde coloana de camioane se întinde pe circa 7 km, camioanele fiind parcate chiar pe banda de urgenţă a autostrăzii. S-a ajuns aici ca urmare a unor controale amănunţite la TIR-uri efectuate de către autorităţile DIN Ungaria. Controalele amănunţite au început încă de săptămâna trecută, în contextul în care în cursul ultimei săptămâni, 76 de migranţi, printre care 28 de copii, cel mai mic de 2 luni, au fost descoperiţi când încercau să iasă ilegal din România prin judeţul Arad. 
 
 
Poliţia de Frontieră Arad a luat măsuri speciale, lucrează pe 4 benzi de ieşire din ţară pentru camioane şi spune că timpii de aşteptare la ieşirea din ţară pentru camioane este de circa două ore. Şoferii de camioane se plâng că aşteaptă chiar şi trei ore pentru a ieşi din ţară şi din această cauză pierd timpii de odihnă şi deplasare şi întârzie cu mărfurile. 


În vama Borş situaţia este identică. 


Şi la punctul de trecere a frontierei Borş din judeţul Bihor camioanele aşteaptă circa 4 pentru a ieşi din ţară. 
 
 
Din aceste motive, poliţiştii de frontieră recomandă să se folosească şi alte puncte de trecere a graniţei. În judeţul Arad sunt patru puncte auto de trecere a frontierei, la Nădlac pe DN7, la Nădlac pe autostradă, la Turnu şi Vărşand. În judeţul Timiş se poate trece pe la Cenad, în judeţul Bihor pe la Salonta, Borş, Valea lui Mihai şi Săcuieni, iar în Satu Mare pe la Urziceni şi Petea.
 
 
Pentru a veni în sprijinul participanţilor la trafic, Poliţia de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă pe pagina de internet politiadefrontiera.ro, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei. Cine este nemulţumit de cum merg controalele în Frontieră, poate reclama la numărul de telefon 021-95.90.