Târg de Moș Nicolae la Atrium Mall

Data publicare: Marti, 29 Noiembrie, 2016 Total: 1446 accesari

Atrium Mall dă startul târgului de Moș Nicolae organizat în fiecare an. A VII-a ediție va fi inaugurată în data de 29 Noiembrie la orele 10:00. Anul acesta se reunesc aproximativ 15 expozanți arădeni și din Vestul țării.
 

Tradiția anuală oferă posibilitatea micilor întreprinderi să își comercializeze marfa, iar clienților să investească în cadouri inspirate.
 

Standurile construite la parterul complexului comercial pun la dispoziție sute de produse autohtone. Printre aceastea se regăsesc obiecte de artizanat, articole de înfrumusețare sau accesorii. Pe tot parcursul evenimentului, cei interesați au șansa de a găsi cadouri unice de Moș Nicolae sau de Moș Crăciun.
 

Programul este cel cunoscut deja, de la orele 10:00 până la orele 22:00 în fiecare zi. Evenimentul inițiat de Atrium Mall se va încheia în data de 11 Decembrie.