ATENŢIONARE METEOROLOGICĂ ! Află ce se întâmplă cu vremea în următoarele zile !

Data publicare: Luni, 07 Noiembrie, 2016 Total: 1637 accesari

AVERTIZARE METEO ! Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică pentru intervalul 07 noiembrie, ora 22:00 – 08 noiembrie, ora 20:00. VEZI ce schimbari apar !

 

În perioada 07 noiembrie, ora 22:00 - 08 noiembrie, ora 20:00, meteorologii anunţă ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi ninsori în zona montană înaltă. Va ploua pe arii extinse în sudul, centrul şi estul ţării, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 şi izolat 30 l/mp. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi pe suprafeţe restrânse se vor semnala descărcări electrice. La munte, la altitudini mari, îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Avertizare  COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ în intervalul 08 noiembrie, ora 02:00 – 08 noiembrie, ora 14:00 în sudul Banatului, Vestul şi Nordul Olteniei şi în Nordul Munteniei, precum şi în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

 

Şi în următoarele zile, ploile vor continua, iar temperaturile vor scădea accentuat în toate regiunile. În zilele de 9 şi 10 noiembrie vremea va deveni rece pentru această perioadă din an.