40 de ani de la primul salon de pictură naivă la Arad

Data publicare: Vineri, 28 Octombrie, 2016 Total: 1207 accesari

Expoziţia de pictură naivă, care va fi deschisă publicului arădean în perioada 4 – 14 noiembrie  întruneşte pe simeză lucrările a 25 artişti din toate colţurile ţării, care practică acest gen de pictură. Vernisajul va avea loc în data de 4 noiembrie, începând cu ora 17.00, la sala Clio.

 

O parte din artiştii pe care îi veţi regăsi la Salonul de pictură şi naivă  au expus la Arad şi în urmă cu 40 de ani, ceea ce oferă o perspectivă asupra modului  în care a evoluat în timp  această mişcare plastică, puternic mediatizată şi în vogă în trecut în România.
 

Expoziția urmăreşte să marcheze 40 de ani de la deschiderea la Arad în 1976 a primului Salon de artă de acest fel, activitate la acea dată în premieră pentru România, şi să readucă în atenţia consumatorilor de artă un gen de pictură aparte, mai puţin familiar. De asemenea se urmărește mediatizarea şi repunerea în valoare naţională a pictorilor naivi din judeţul Arad, cunoscuţi în critica de specialitate drept „Şcoala de pictură naivă de la Brusturi”. “Scopul acestui eveniment este acela de a reînvia o manifestare care s-a bucurat de prestigiu vreme de 7 ediţii ( 1976, 1978, 1980, 1982, 1984, 1986, 1988), cu atât mai mult cu cât expoziţii similare sunt organizate din doi în doi ani în Moldova (Bacău) şi în Muntenia (Piteşti). Din această perspectivă un Salon la Arad,  pentru partea de vest a României, organizat de  Centrul Cultural Judeţean Arad, în continuarea celor din trecut,  se impune ca o necesitate” – spune etnologul Rodica Colta.
 

La vernisaj vor participa şi o parte din expozanţi iar invitatul special al manifestării este pictorul Petru Mihuţ,  care în acest an împlineşte 89 de ani. Cu ocazia vernisajului a fost invitat să le vorbească celor prezenţi, alături de organizatori, şi Ovidiu Cornea  iniţiatorul manifestării din 1976.
 

În partea a doua a vernisajului va fi proiectat filmul documentar „Petru Mihuţ şi Şcoala de pictură naivă de la Brusturi”, realizat de CCJA.