Alarmă! Un alt model de Samsung Galaxy a explodat!

Data publicare: Sambata, 08 Octombrie, 2016 Total: 9588 accesari

Compania Samsung pare să fi intrat într-un colaps provocat de noile telefoane. După ce Samsung Galaxy Note7 afost retras de pe piață din cauza unor defecțiuni la baterie, acum pare că și alte modele de telefoane fabricate de companie au probleme.

 

Un telefon a explodat în mâinile unui băiețel în vârstă de 6 ani din Brooklin, provocându-i arsuri pe corp. Inițial s-a crezut că ar fi vorba despre Samsung Galaxy Note 7, însă  NBC New a dezmintit informatia,spunnd că dispozitivul a fost de fapt un Samsung Galaxy Core.

 

elefonul a fost lansat în 2014 şi nu are un istoric al problemelor la nivel de baterie. Galaxy Core foloseşte o baterie detaşabilă litium-ion. Dacă este depășită durata de garanţie de 2 ani de zile, bateria trebuie înlocuita, așa că este posibil ca telefonul băiețelului să fi folosit o baterie care să nu aparțină Samsung.

În prezent are loc o investigație în acest sens, iar companie refuză să comenteze incidentul. Familia băiețelului a recunoscut că a fost contactată de catre reprezentanti ai companiei Samsung.

 

Pe lângă cazul băieţelului de 6 ani ranit de telefonul Samsung, au mai existat cazuri intens mediatizate. Unei învăţătoare i-a explodat în mână un Galaxy S7 in timp ce se afla la cafenea, iar unui bărbat aflat într-o librărie i-a luat foc în buzunar un Galaxy S7 Edge.