Exclusiv! “Monştrii” prinşi pe Mureş – captură impresionantă (Galerie FOTO)

Data publicare: Joi, 29 Septembrie, 2016 Total: 68849 accesari

Dan Dănuţ, cunoscut de apropiaţi ca SIMA de la Porty, preşedinte la Asociaţia Nautică Independentă  Port Arthur  şi Pop Florin, doi pescari arădeni, au bifat o captură impresionantă seara trecută pe Mureş.

Este vorba de o captură  de somni “monştri” prinşi pe râul Mureş, după Insula a Treia.

Cel mai mic dintre cei trei peşti prinşi cântăreşte 7 kg, iar ceilalţi doi sunt de 37 respectiv 80 kg.




“După 2 nopţi de pescuit, am venit acasă cu această captură, bună spune eu. În prima noapte nu a tras nimic, însă în cea de-a două, i-am prin pe toţi trei. Primul dintre cei doi somni mari l-am prins în jurul orelor  21.00, este vorba de cel de 37 de kg şi aproximativ 1,80 m lungime, pe care l-am scos din apă în aproximativ 20 min. Al doilea, şi cel mai mare, este de aproximativ 80 de kg, spun aproximativ pentru că nu am avut cântar care să cântărească atâtea kg, în lungime de 180m. Pe acesta l-am capturat în jurul orei 1 şi 20 minute în noaptea trecută. Pentru a-l scoate din apă, ne-a luat cam 40 de minute aproximativ. Toţi cei trei peşti i-am prins la băţ.” ne-a declarat Dan Dănuţ în exclusivitate pentru Ghidul Arădean.

“Nu sunt cei mai mari peşti de pe Mureş, există şi mai mari” a mai spus Dan Dănuţ, care ne-a asigurat că nu se va opri aici.


De menţionat este faptul că Sima nu este la prima captură de aceast fel, anul trecut pe Dunăre a mai bifat o captură, un peste de peste 90 kg.

Îi felicităm pentru această captură impresionantă şi îi dorim pe viitor “fir întins”!