(VIDEO) PNL rămâne fărăr co-preşedintele Vasile Blaga care a demisionat din funcţie!

Data publicare: Miercuri, 28 Septembrie, 2016 Total: 2049 accesari

PNL rămâne fără co-preşedintele Vasile Blaga care a demisionat din funcţie, Alina Gorghiu rămâne în acest moment singurul preşedinte a noului PNL.

Vasile Blaga a fost audiat la DNA miercuri dimineaţa, iar procurorii l-au pus sub control judiciar. În noul context, Vasile Blaga a anunţat că : "Eu sunt primul care respectă statutul partidului" , lucru pe care l-a şi făcut, anunţând demisia din funcţia de conducere a partidului.

Avocaţii acestuia au declarat că vor contesta măsura controlului judiciar.

Se pare că în timpul petrecut la DNA Ploieşti, Vasile Blaga nu a dat niciun fel de declaraţii, acesta preferând să revină într-o altă zi pentru a da declaraţiile.

Acuzațiile procurorilor sunt de corupție, și ar viza perioada 2009-2012, o perioadă în care Vasile Blaga a fost parlamentar, dar și ministru de Interne. Copreședintele PNL este anchetat sub control judiciar pentru că a primit 700.000 de euro.

Elena Udrea a ajuns la DNA Ploieşti, va fi audiată în cazul Vasile Blaga!