Vânătorii şi pasionaţii de vânătoare s-au adunat Duminică la BATA

Data publicare: Luni, 26 Septembrie, 2016 Total: 2361 accesari

Duminica 25 septembrie 2016, a avut loc ca în fiecare an, Festivalul Vânătorilor. Aproximativ 5000 de vânători  şi vizitatori au fost prezenţi la cea de-a IX-a ediţie a Festivalului Vânătorilor de la Bata. Peste 20 de grupe de vânători din judeţele Arad, Bihor, Timiş, Hunedoara, Caraş-Severin precum şi din Bucureşti au fost prezenţi în acest an la BATA.

La fel ca şi în alţi ani, la acest festival există căteva ingrediente care dau savoare acestui festival. N-au lipsit "poveştile vânătoreşti", ceaunele cu felurite reţete de mâncăruri vânătoreşti, n-au lipsit nici nici spectacolele folclorice, politicienii, tiroliene, câinii de vânătoare, şi frumoşii şoimi de vânătoare şi demostraţia lor de măestrie. 

Punctul culminant al evenimentului a fost „Proba de ceaun”, probă la care s-au înscris toate grupele de vânători prezente. 

Probe specifice :

-„Proba ceaun“ –  fiecare grupă face prezentarea unor preparate culinare specifice;
-Proba „Pontare“ – adică lucrul cu câinii de vânătoare: depistarea vânatului mic şi „încremenirea“ câinelui până la comanda ori sosirea stăpânului;
- Proba „Mistreţ în ţarc“ – adică proba de hărţuire a mistreţului (în ţarc);
- Proba „Urmărire pe urma de sânge“ – rasa de câini dresaţi pentru aceasta pot găsi urma şi după 12 ore şi chiar după ploaie;
- Proba „Vânătoarea virtuală“ – o probă pentru care a fost adusă aparatura necesară;
- Proba de „Boncăit“ – imitarea respectivului sunet scos de cerb;
- Proba „Poveşti vânătoreşti“ – cea mai celebră şi cea mai aşteptată probă.

Organizatorii acestui eveniment au fost: Centrul Cultural Judeţean Arad, Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Arad, Primăria Bata