VREMEA până în DECEMBRIE ! Prognoza meteo pe trei luni

Data publicare: Vineri, 23 Septembrie, 2016 Total: 2371 accesari

METEO. În următoarele trei luni se anunţă o vreme normală pentru această perioadă, potrivit ANM. VEZI cum va fi vremea până în decembrie !

 

OCTOMBRIE. În această lună, temperaturile medii lunare ale aerului vor fi mai ridicate în cea mai  mare parte a teritoriului pentru această perioadă. Media multianuală lunară pentru luna octombrie este de 9,6 grade Celsius, potrivit măsurătorilor de specialitate, luându-se în considerare parametrii monitorizați în intervalul 1981-2010. În ceea ce privește valorile termice medii, specialiștii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură de până la 10 grade Celsius în Transilvania și Maramureș, respectiv de până la 14 grade Celsius în Dobrogea.

 

Media multianuală a precipitațiilor este stabilită la 43,5 litri/metrul pătrat pentru luna octombrie, iar cele mai mari cantități de precipitații sunt estimate în Oltenia (până la 70 l/mp), Maramureș (până la 68 l/mp),Banat(55 l/mp) și Transilvania (50 l/mp).

 

NOIEMBRIE. Pentru luna noiembrie temperaturile vor fi ridicate pentru această perioadă a anului, local, în Sud, Sud-Est şi Vest. Cele mai scăzute temperaturi merdii se vor înregistra în zona Transilvaniei şi Moldovei (între 0 si 5 grade) ,iar valori termice medii mai ridicate vor fi în Dobrogea (între 5 si 9 grade Celsius).

 

Precipitaţiile se vor încadra în general, peste normele climatologice, stabilite ca medie multianuală lunară la 41,5 l/mp. Cele mai mari cantități de precipitații se vor consemna în Oltenia (până la 81 l/mp), Maramureș (77 l/mp), Crișana (63 l/mp), Banat (58 l/mp) și Muntenia (de până la 51 l/mp).

 

La Alba Iulia, este posibil să cadă primii fulgi de nea din acest sezon, la începutul lunii noiembrie.

 

DECEMBRIE. Temperaturile medii lunare vor fi în general apropiate de normele climatologice în cea mai mare parte a teritoriului în această lună ( - 0, 8 ). Temperaturile medii vor fi cuprinse între -5 și 0 grade Celsius, în Transilvania și Moldova, între -2 și 0 grade Celsius în Maramureș, respectiv între 0 și 3 grade Celsius, în Dobrogea.

Precipitațiile lunare se vor situa peste normele climatologice, cu excepția Estului, Nordului și Vestului țării, unde acestea vor fi apropiate de medie, stabilită prin măsurători de specialitate, la 44,8 l/mp. În zona Maramureșului, cantitățile medii de precipitații ar putea ajunge la 92 l/mp, iar în Oltenia la 87 l/mp. În același timp, în Dobrogea estimările variază între 20 și 40 l/mp.

 

sursa: meteoromania.ro