După-amiaza zilei de luni a fost cu ghinion pentru doi şoferi. Aceştia au fost protagoniştii unui accident de circulaţie la intersecţia străzilor Bogdan Voievod cu Fântânii din Cartierul Gai. Din primele cercetări se pare că vinovat este şoferul unui autoturism marca BMW cu numere de Timişoara care, venind dinspre Bujac pe un drum fără prioriate, ar fi oprit să se asigure dincolo de indicatorul „cedează trecerea” şi a fost acroşat din partea stângă de un alt autoturism care circula regulamentar şi care din cauza vizibilităţii reduse şi a carosabilului umed, nu a mai putut frâna la timp pentru a evita impactul.
Din fericire nimeni nu a fost rănit, cei implicat suferind răni superficiale, cele doua autoturisme fiind avariate serios. Alte două accidente parcă trase la indigo au mai avut loc în aceeaşi intersecţie în ultima lună.
Din spusele localnicilor, de vină ar fi vegetaţia de pe marginea canalului Bidi care blochează vizibilitatea, şoferii care vin dinspre Bujac spre Gai fiind nevoiţi să intre în intersecţie pentru a se asigura.