Sofer de caminon prins de Poliţia Locală descărcând ilegal moloz în zona Mărului!

Data publicare: Vineri, 16 Septembrie, 2016 Total: 3429 accesari

Nu s-au învățat minte că nu le este permis să depoziteze deșeuri pe unde-i taie capul și sunt, din nou, buni de plată .Este vorba despre șoferii arădeni obișnuiți să arunce pe strada Mărului tot ceea ce le prisosește. Cea mai recentă „victimă” a polițiștilor locali este S.R.M., un arădean în vârstă de 48 de ani.

Acesta s-a ales cu o amendă de 1000 de lei, în urmă cu câteva ore, după ce a fost surprins de polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică I 
descărcând pe strada Mărului moloz dintr-un camion. Amenda pe care șoferul o are acum de plătit are la bază prevederile Legii nr.211/2011, privind regimul deșeurilor.


Poliția Locală Arad îi avertizează, încă o dată, pe toți cei care mai plănuiesc să se debaraseze de deșeuri în zone nepermise, că acțiunile menite să stopeze acest prost obicei continuă în toate zonele vizate de pe raza municipiului.