CET Arad – Veşnica Ciorba PSD-istă reâncălzită în fiecare toamnă.

Data publicare: Joi, 15 Septembrie, 2016 Total: 3043 accesari

“Ieniceri! La atac! Scoateţi sabiile!, trageţi cu muschetele! Dar vedeţi nu doar să zgâriaţi la gât cum a făcut  Năstase!, ” cam aşa îmi imaginam eu ieri ordinele de luptă ale Sultanului către ienicerii lui, după ce am vazut comunicatele de presă ale PSD Arad, care cred că erau scrise de dimineaţă, căci au venit puţin după terminarea sedinţelor comisiilor de specialitate din primărie.
Apoi, mi-am imaginat ordinul către spahii, care suna cam aşa: “distribuiţi ordinul Sultanului pe tot cuprinsul Rovinebook-ului! să vadă toţi supuşii ce rău e Faraonul!”

După ce am citit comunicatul (semnat de Adrian Todor, consilier local PSD, cel care făcea glume triste cu cronometrul în sedinţa de consiliu local) am mai avut încă o revelaţie, o mare revelaţie, am înţeles care ar putea fi legătura dintre pierderile de la CET şi furatul drojdiei din brutărie, el fiind (nu ştiu dacă mai şi este) proprietar de brutărie.

Alegerile bat la uşă, Fifor se vede senator de Arad, Căprar ar mai mânca o pâine “neagră” de deputat încă 4 ani, iarna ne anunţă că e pe "vine" şi CET-ul este o veşnică problemă. Din păcate una spinoasă, costisitoare, şi nerezolvată de aproape toate administraţiile locale din ţară, iar Aradul se confruntă şi el cu debranşări masive, şi cu un preţ nu foarte confortabil, dar situaţia asta este aproape generalizată în ţară, diferenţele de preţ la gigacaloria de la CET-urile din ţară diferă doar de cât de vechi sunt instalaţiile şi cât de mare e subvenţia de la Primărie, în rest, aceeaşi poveste spusă de oameni diferiţi.

În fiecare an, PSD Arad vine sigur cu  aceleaşi veşnice teme: toamna cu povestea CET, primăvara cu povestea Strand. Este atât de sigur acest lucru, mai sigur ca şi venirea lui Moş Crăciun în seara  de ajun, ăla sărmanul, la unii mai lipseşte. La ei însă, temele astea două sunt ca slujba sfântă de Paşte.

Todor Adrian, care din brutar s-a transformat în specialist energetician şi manager de top de multinaţională, ne explică faptul că CET-ul vechi are datorii la CET-ul nou (asta ca să fiu pe înţelesul tuturor şi să nu mă bag în chestiuni prea tehnice), iar ele se apropie  de 100 de mil de lei (informaţie corectă şi publică), că Falcă cerea bani de la guvern pentru CET-ul din Arad şi ăia i-ar fi zis "PAS"  şi de aici încolo începe să mi-l înfiereze pe Falcă că a despărţit CET-urile şi acum vrea să le unifice, că n-are viziune, că  multe, multe din astea de nasoale. Ce uită însă bravul ienicer,  de parcă ar fi ori într-o necunoaştere făinoasă, ori ar suferi de o amnezie totală, ienicer care de altfel ne bucură cristalinul aproape săptămânal cu ziceri cu iz doljean, este faptul că de exemplu, la Bucureşti, unde primar a fost preaiubitul şi preamăritul Oprescu, PSD-ist şi apoi independent care umbla însă în independenţa sa în  2014 cu Ponta de mână (aici am un flash de Balamuc), iar acum primar e vizionarea Firea, soţia lui Pandele de pe catedră, au făcut şi fac exact la fel. Oprescu, sub înalta lui oblăduire şi în concordanţă cu viziunea de stânga, a reuşit uimitoarea performanţă să lase la momentul brăţărilor care-i zornăiau pe mâini, tot două societăţi furnizoare de agent termic la fel ca în Arad, ele fiind ELCEN ţi RADET, iar  Radet-ul are o datorie către Elcen de, tineţi-vă bine, aprox 3 miliarde de Lei, exact cred că nici ei nu ştiu. Acum, proaspătul primar general,  doamna Firea, vrea să primească bani de la guvern pentru a acoperi aceste sume. Pe bune?

Mai mult domn` Todor, marele vizionar Oprescu voia şi el să unifice aceste două companii pentru a stinge din datoriile una către cealaltă, ca să vezi, şi Ponta cocheta cu asta, i-auzi! Păi asta nu v-a deranjat?  Asta nu e prost management? Asta nu e lipsă de viziune? 
Stiu, stiu, asta nu e nimic, noi suntem la Arad, ăia la Bucureşti şi dacă sunt de-ai voştri... clar e altă ciorbă…dar domn` senator de Dolj n-are vreo opinie în legătură cu situaţii mult mai nasoale unde sunt primarii PSD?  Normal că nu, el acum se simte foarte arădean, iar la Bucureşti nu e treaba voastră deşi :” PSD Arad  a atras în mod repetat atenţia asupra modului greşit în care administraţia Falcă a gestionat problemele celor două CET-uri...(...)”  etc…etc….  Dar la alţii nu le atrageţi atenţia? Ba mai mult, la Bucureşti, datoria este la 3 miliarde în condiţiile  în care de la primărie se subvenţiona undeva la 50% din valoarea gigacaloriei, cu atât mai grav !


În fiecare an domn` consilier Todor Adrian, veniţi cu aceeaşi sperietoare la arădeni, că se închid CET-urile, că o să moară lumea de frig prin apartamente, că apă caldă ioc şi tot tacâmul, încălziţi ciorba asta în fiecare toamnă, doară-doară mai câştigaţi neşte voturi, dar de fiecare dată când aţi prezis apocalipsă termică, s-a dovedit că este un mare bluff, iar acum, deşi aţi văzut că nu s-a adeverit niciodată, o tot ardeţi cu CET-urile, poate-poate de data asta vă iasă.

Cam asta este realitatea crudă a ipocriziei  tovărăşeşti din păcate, ipocrizie care observ cu deosebită tristeţe, nu o remarcă nimeni sau, poate că nu se vrea a fi remarcată, sau, pur şi simplu le-a scăpat unora. 

Astăzi prevăd circus în Fernandinus, este sedinţă de CLM în sala Ferdinand, iar ienicerii şi-au ascuţit săbiile, şi-au încărcat muschetele, Sultanul a dat ordinul pe unitate, iar atacul este la ora 14.00. 

La lupta de clasă TOVARĂŞI !




Un pamflet marca Bogdan Băluţă