Un Medalion Beethoven de excepție, joi seara, sub bagheta lui Cezar-Mihail Verlan

Data publicare: Marti, 23 Februarie, 2016 Total: 1818 accesari

   Lista muzicienilor aflaţi în premieră la Arad se îmbogăţeste în ultima săptămână a lunii februarie, dirijorul Cezar Verlan propunând pentru concertul de  Joi, 25 februarie de la ora 19.00, din sala Cercului Militar de pe B-dul Decebal nr.19, un program integral Ludwig van Beethoven.

   “Despre creația lui Ludwig van Beethoven se poate scrie mult, se poate citi enorm. Dar, pentru un public îndrăgostit de geniul Titanului de la Bonn, un concert dedicat exclusiv creațiilor sale reprezintă cel mai frumos și mai încântător popas într-o lume în care Creația a atins cotele magice ale perfecțiunii.” – dr. Alin Văcean, manager al Filarmonicii de Stat Arad.

   De la sensibilul şi emoţionalul Robert Schumann, ale cărui creaţii au acoperit spaţiul concertistic al recent încheiatei săptămâni, auditorii se regăsesc acum în sonorităţile robuste beethoveniene, într-o lume regeneratoare, care a revitalizat un întreg secol de muzică. Uvertura Coriolan op. 62, realizată în 1807 ca introducere muzicală la o piesă de scenă bazată pe Viaţa oamenilor iluştri greci şi romani de  Plutarh şi Simfonia I în do major  op.21, partitură de hotar a anului 1800, care relevă prin particularităţile ei geniul beethovenian pregătit pentru afirmare, sunt asociate în prima parte a medalionului propus de tânărul invitat. Complementar acestora, Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian şi orchestră  în do major op.56, îmbinarea perfectă dintre principiul cameral, expus cu generozitate în producţiile vieneze ale momentului şi planurile de construcţie ale clasicului concert cu solist, extinse în cazul de faţă la mai mulţi parteneri, împlineşte tabloul începutului de secol XIX. Partitură unică în repertoriul concertistic mondial “Triplul” beethovenian revine  pe lista de audiţii a actualei stagiuni, în interpretarea  violonistului Lucian Petrilă, a violoncelistului Darius Tereu şi a pianistului Sorin Petrescu.

 

   Portret – Cezar Mihail Verlan

   Cezar-Mihail Verlan este absolvent al Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Muzică şi Teatru, specializările Pedagogie muzicală şi Stilistică interpretativă (Dirijat cor – clasa Maestrului Diodor Nicoară) şi al Academiei de Arte George Enescu din Iaşi, specializarea Dirijat orchestră (clasa Maestrului Dumitru Goia). Este membru fondator şi dirijor al corului de cameră Cantemus şi al orchestrei de cameră Intermezzo, formaţii alcătuite din studenţi şi profesori ai Universităţii de Vest din Timişoara. A urmat cursuri de perfecţionarea în arta dirijatului cu David Crescenzi, Dumitru Goia, Petre Sbârcea, Gergely Kaposi, Diodor Nicoară, Nicolae Gîscă. Între anii 2008-2015 a fost asistent universitar la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Muzică şi Teatru la disciplinele Ansamblu coral şi Dirijat coral. În prezent, începând cu luna ianuarie 2016, în urma unei preselecţii naţionale, este dirijor asistent al Corului Naţional de Cameră Madrigal – Marin Constantin. A colaborat cu muzicieni de renume internaţional precum Aura Twarowska, Sorin Petrescu, Daniel Kientzy. Abordează un repertoriu vast, de la muzica veche la cea contemporană.

 

   Portret – Sorin Petrescu

   Născut la Timişoara în anul 1959, pianistul SORIN PETRESCU şi-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică Ion Vidu din oraşul natal, continuându-le apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu (azi Universitatea de Muzică) din Bucureşti la clasa profesorului Constantin Ionescu Vovu.În anii 1980 şi 1981, a participat la cursurile de vară ale Seminarului internaţional de la Weimar, la clasa de măiestrie a pianistului Rudolf Kehrer.Din anul 1982, Sorin Petrescu este pianist (în prezent solist concertist) al Filarmonicii Banatul, desfăşurând o bogată activitate solistică. Este membru al Trio-ului Contraste, fiind un promotor al muzicii contemporane.Sorin Petrescu a fost distins cu premiul I la concursurile naţionale ale muzicienilor profesionişti în 1983, 1985, 1987, 1989, cu Premiul Revistei Astra din Braşov (1988), Premiul Criticilor Muzicali (1989), Premiul Uniunii Compozitorilor din România. Este de asemenea laureat al Concursului Internaţional de pian de la Mazara-Italia (Premiul II).Sorin Petrescu a participat în cadrul mai multor festivaluri muzicale precum: Festivalul George Enescu (1988, 1991, 2007), Festivalul internaţional de la Varna (Bulgaria), Festivalul pentru Europa de Răsărit de la Bergen (Norvegia), Festivalurile de muzică contemporană de la Darmstadt (Germania), Bogota (Columbia), East-West Festival – Amsterdam (Olanda), The New Music Festival – Huddersfield (Marea Britanie), Musicorama (Hong Kong). A concertat şi în China, Polonia, Ungaria, fosta U.R.S.S., Germania, Olanda, Franţa, Elveţia, Taiwan, Anglia, Suedia, Norvegia, Danemarca, Puerto Rico.A efectuat înregistrări la radio, televiziune şi la Casele de discuri Electrecord, Gutingi, Cavalli, Altri Suoni.Sorin Petrescu este doctor în muzicologie.
 

   Portret – Lucian Petrilă

   Lucian Petrilă a început studiul instrumentului la Arad şi a absolvit Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, fiind licenţiat în interpretare instrumentală la clasa prof.dr. Graţiela Negruţiu.
A debutat ca solist în anul 1996, cu Concertul pentru vioară şi orchestră de Johannes Brahms, acompaniat de orchestra Filarmonicii “Banatul”, în acelaşi an devenind membru al ansamblului simfonic. Urmează cursurile de măiestrie artistică cu Jaques Saint Yves (1996) şi Jean Francois Antoniolli (1998 şi 2000), iar în cadrul "Seminarului Mozart" din 1998, cântă sub bagheta maestrului Antoniolli partitura de violă solo a Simfoniei concertante, alături de Gabriela Petrilă, performanţă repetată şi sub bagheta lui Cristian Florea în 2010.
Colaborările cu Trio “Contraste”  îi lărgesc orizontul interpretativ prin incursiuni în repertoriul valoros al compozitorilor contemporani, Sorin Petrescu fiind cel care îl călăuzeşte şi îi educă gustul propunând interpretarea unor lucrări originale, de la sonate pentru vioară solo (Horst Lohse, Remus Georgescu) la opera lui Aurel Stroe (Orestia) şi până la muzica interactivă a spectacolului de teatru "Şapte prinţese" (Copenhaga 2003), etc.
Strânsa colaborare dintre cei doi vine confirmată de munca din studio, cele două CD-uri înregistrate stând la baza a trei turnee în America, Puerto Rico (2004, 2005, 2007). În San Juan onorează invitaţia Conservatorului de a preda cursuri de măiestrie şi susţine serii de mai multe concerte în cadrul “InterAmerican University of Puerto Rico”.
Continuă să cânte împreună pe scenele din ţară (Timişoara, Lugoj, Arad, Buşteni, Târgovişte,etc.) şi în turneele mai recente din Germania (Bamberg, Bayreuth, Mannheim, etc)
 

   Portret – Darius Tereu

   Darius Tereu s-a născut la Timişoara în anul 1985 într-o familie de muzicieni. A început studiul violoncelului la vârsta de 10 ani la Liceul de muzică "Ion Vidu" din Timişoara sub îndrumarea profesorului Czuczu Erwin, urmând să absolve Liceul de muzică "George Enescu" din Bucureşti la clasa prof. Anca Vartolomei. Şi-a aprofundat studiile în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti la clasa maestrului Marin Cazacu continuând masteratul la facultatea ZHDK din Zürich, Elveţia cu profesorul Orfeo Mandozzi. A luat parte la o serie de clase de măiestrie susţinute de Franz Helmerson, Lynn Harrell, Stefan Kropfitsch, Claudius Herrmann, Martin Zeller. Este laureat al mai multor concursuri naţionale şi internaţionale. A susţinut numeroase recitaluri şi concerte atât ca solist cât şi ca membru al unor formaţii camerale în ţară şi în străinătate (Ungaria, Bulgaria, Germania, Polonia, Austria, Anglia, Scoţia, Franţa  etc.). În prezent îşi desfăşoară activitatea în cadrul Filarmonicii "Banatul" din Timişoara ca şef de partidă - violoncel, predând în paralel şi la Universitatea de Vest din Timişoara.