Netflix – disponibil şi în România; Care vor fi tarifele reţelei de TV online

Data publicare: Joi, 07 Ianuarie, 2016 Total: 8761 accesari

Netflix și-a lansat serviciul la nivel global, aducând, simultan, rețeaua de TV prin Internet în peste 130 de țări, printre care și România, conform unui comunicat publicat pe site-ul companiei.

 

Anunțul a fost făcut chiar în momentul în care serviciul a devenit disponibil, în timpul discursului lui Reed Hastings, CEO-ul Netflix, la Salonul de electronice CES, de la Las Vegas.
 

"Astăzi sunteți martorii nașterii unei noi rețele globale de televiziune prin Internet", a spus Hastings, citat de Agerpres. "Odată cu această lansare, consumatorii din toată lumea, de la Singapore la Sankt Petersburg, de la San Francisco la Sao Paolo, vor putea vedea aceleași filme și programe de televiziune în același timp, fără să aștepte. Cu ajutorul Internetului le dăm consumatorilor puterea de a putea vedea ce doresc când și unde vor, pe dispozitivul pe care îl aleg".
 

Serviciul are trei planuri tarifare: Basic—7,99 euro/lună pentru un singur ecran, Standard — 9,99 euro/lună, pentru două ecrane și varianta HD inclusă, și Premium-11,99 euro/lună, cu toate opțiunile și patru ecrane pe care pot fi urmărite emisiunile.
 

Astfel, abonații din toată lumea vor putea urmări serialele originale ale Netflix, precum Marvel`s Daredevil și Marvel`s Jessica Jones, Narcos, Sense8, Grace și Frankie, și Marco Polo, precum și o grilă de programe TV și filme cu licență. Pe parcursul lui 2016, compania intenționează să lanseze 31 de seriale originale noi și alte sezoane pentru cele existente, peste 20 de lungmetraje și documentare, o mare varietate de "stand up-uri" și 30 de seriale pentru copii, disponibile în același timp pentru clienții din țările unde Netflix este disponibil.
 

Deși engleza este limba predominantă în majoritatea țărilor recent integrate în rețea, Netflix a adăugat și araba, coreeana și chineza, simplă și tradițională, celor 17 limbi pe care deja le utiliza.
 

"Începând de astăzi, vom asculta opinii, vom învăța și, gradual, vom adăuga mai multe limbi, mai mult conținut și alte modalități prin care lumea să se destindă cu Netflix", a explicat Hastings. "Suntem foarte entuziasmați de aducerea celor mai bune istorii din lumea întreagă publicului global".
 

Netflix nu va fi încă disponibil în China, dar se caută în continuare soluții pentru introducerea acestui serviciu. De asemenea, nu va fi disponibil în Crimeea, Coreea de Nord sau Siria, din cauza restricțiilor impuse de Guvernul Statelor Unite companiilor nord americane.
 

De la lansarea Netflix în 2007, serviciul de streaming s-a tot extins, prima dată a ajuns în Canada, apoi în America Latină, Europa, Australia Noua Zeelandă și Japonia, până a inclus 60 de țări.
 

Netflix este disponibil pe aproape orice dispozitiv cu conexiune la Internet, precum PC, laptopuri, tablete, smartphoneuri, smart TV și console de jocuri video și preia automat cea mai bună calitate a transmisiei posibilă pentru lărgimea de bandă disponibilă. Multe programe, inclusiv serialele și filmele originale Netflix, sunt disponibile la înaltă rezoluție, cu sunet Dolby Digital Plus 5.1, și unele inclusiv în Ultra HD 4K.
 

Netflix este principala rețea de televiziune prin Internet pentru filme și seriale. Prestează servicii în peste 190 și la peste 70 milioane de utilizatori, care pot vedea ce doresc, când doresc și pe aproape orice dispozitiv conectat la Internet, pot relua, pune pauză și pot urmări conținutul dorit fără reclame sau compromisuri, conchide Agerpres.