De vorbă cu Alin Văcean, artist, compozitor, profesor şi director general al Filarmonicii de Stat Arad, despre pasiunea sa pentru muzică, carieră şi planurile Filarmonicii în noul an.

 

Ghidul Arădean: Cine este Alin Văcean, în spatele funcţiei?

Alin Văcean: Din culisele propriei existențe, Alin Văcean este în primul rând un creator de muzică, o persoană misterioasă, dar jovială în același timp, care devine satisfăcută atunci când sunetele și vibrațiile lui trăiesc într-o formulă unică, ce-i aparține. Un fel de alchimist, dacă prețuim în aur factorul vital ce ne înconjoară, cu care se lucrează, în cazul nostru, al muzicienilor, sunetul de referință. Cine-mi cunoaște viața de artist poate să-mi constate ascensiunea, dar nu poate să ateste că au preexistat reguli. Recurent, acestea mi le-am auto-identificat mergând înainte, depășind etape, descoperind teritorii și geografii sonore. Uneori, a privi înapoi și a încerca să te auto-definești, nu este o renunțare, ci un gest de progres, de îndemn pentru creatorul propriilor reguli, dornic să atragă după sine și pe alții dornici să „muzicească”, ca în basmele fraților Grimm.

 

G.A: Cum aţi descoperit pasiunea pentru muzică şi ce v-a îndreptat spre pian?

A.V: În familia mea se cânta mult. Tatăl meu cânta la vioară, mama mea avea o voce melodioasă, iar frații mei, fiecare, mânuiau cu talent cel puțin un instrument muzical. Crescut într-un asemenea ambient sonor, așa am ajuns eu să iau marea muzică în serios. Ascultând în familie foarte multă muzică clasică, de devreme am înțeles că ascultătorul acționează ca un al doilea interpret, cu scopul de a regăsi gândirea originală a compozitorului și, astfel, de a desăvârși procesul. De aici încolo, una dintre cele mai înalte satisfacții ale mele a fost descoperirea noii lumi sonore pe care o reprezenta stilul ce-mi era până mai ieri necunoscut.
 

Încă din copilărie simțeam chemarea claviaturii, aceea de a-mi lăsa degetele libere să zburde în improvizații, în provocări melodice și acordice, de la cele mai simple înspre cele mai ambițioase. Atunci nu știam că peste câțiva ani ursitoarele au pregătit pentru mine diploma de compozitor de la Academia de Muzica Gh. Dima din Cluj-Napoca, iar, mai apoi, că “improvizația” îmi va fi chiar tema de cercetare pentru lucrarea de doctorat - „Improvizaţia – Fenomen procesual în creaţia muzicală în raport cu tehnicile elaborate”, o carte pe care o recomand fiecărui muzician şi nu numai.

 

G.A: Sunteţi compozitor de muzică simfonică şi camerală. Ce vă inspiră?

A.V: La baza compozițiilor mele, ca substrat al „inspirației” (un termen extrem de dificil de teoretizat), stau două elemente de bază în procesul componistic: intuiția și improvizația.
 

Intuiția muzicală este elementul primordial în demararea procesului componistic. Ea este o funcție a creatitvității, care generează scenarii virtuale și imaginează situații ce răspund unui stimul exterior, nevoi interioare ori unei năzuințe spre claritate și logică. Intuiția precizează direcția. O face într-un mod polisemantic, dar corect și precis din punctul de vedere al rigorii artistice.
 

Imporvizația este primul contact cu necunoscutul, căci, prin improvizație, încerc să pun în mișcare angrenajul muzical și sondez posibilitățile și rezistența materialului sonor. Astfel, încep să găsesc căi de dezvoltare și trasee ale discursului muzical. Improvizația sortează și desprinde ideile puternice de cele firave. Un compozitor iscusit folosește improvizația pentru a selecta grâul de neghina sonoră.

 

G.A:Care este unul dintre cele mai memorabile momente din cariera dvs?

A.V:L-aș aminti pe primul cu adevărat special, pentru că după acel moment au urmat numeroase altele de o puternică satisfacție și încărcătură profesională. Eram student, terminasem anul I de facultate și împreună cu corul „Antifonia”, dirijat de maestru Constantin Rîpă, am participat la grandiosul show de inaugurare a unei părți noi construite, un grandios terminal al aeroprtului din München. Acea seară a fost memorabilă, fiind mai mult decât un simplu concert. A fost ceva similar cum vedem la deschiderea jocurilor olimpice; cu sute de artiști implicaţi; balerini, fachiri, dansatori, muzicieni cu instrumente tradiționale din toate colțurile lumii, un mega-spectacol de lumină, muzică și lasere (o noutate la acea vreme), transmis pe mai multe posturi de televiziune. Precizia, profesionalismul nemțesc și toată regia acelei seri ne-au motivat pe noi ca studenți să dăm ce a fost mai bun din noi. Personal m-am simțit cu adevarat artist și, deopotrivă mândru că, printre atâția străni, eu eram artist român.

 

 

G.A: Sunteţi director general al Filarmonicii de Stat Arad, profesor la Școala de Artă „Sabin Drăgoi” Arad şi profesor asociat la Facultatea de Muzică din Timișoara. Cum reușiți să îmbinați cu succes aceste locuri de manifestare profesională?

A.V:Îmi iubesc meseria și îi sunt recunoscător destinului că mi-a dat șansa de a mă manifesta cultural, pentru faptul că m-am trezit aruncat pe scena vieții, trebuind să-mi joc rolul de pedagog, artist și organizator de evenimente culturale. Toate au o legatură intrinsecă, și toate au ca scop formarea unui gust estetic rafinat - studențiilor sau melomanilor deopotrivă – menirea de a le facilita celor cu care interacționez incomparabila bucurie a descoperirii artei sunetelor, a întâlnirii cu noul, bucurie al cărei preț este tocmai victoria asupra acelei comodități ce ne face întotdeauna să preferăm sonoritatea deja auzită, sau asemănătoare ei, sonorității inedite ori insolite care „șfichiuiește” lenevia noastră naturală. Frecvent am un mesaj pentru cei doritori de a avansa în arta ascultării sau studierii muzicii: „Smulgerea din pasivitate – primul pas spre întelegere”!

 

G.A: Aveţi modele de viaţă/persoane care vă inspiră?

A.V:Evident că există persoane dragi mie de la care am încercat să învăț cât mai multe lucruri folositoare în viață sau în carieră. Cu mare plăcere îmi aduc aminte de toți profesorii mei din perioada de formare academică și i-aș menționa pe trei dintre ei.
 

Sub îndrumarea acad. prof. univ. dr. Eduard Terenyi, am terminat primul ciclu de învăţământ universitar, cel care mi-a fost şi profesor de compoziţie şi armonie. Distinsului profesor îi datorez un nou mod, nu atât de „a gândi în muzică”, cât de a „gândi muzica”.
 

La master – Stil şi Limbaj Compoziţional – am lucrat cu maestrul acad. prof. univ dr. Cornel Ţăranu, unul dintre cei mai iluştri compozitori români contemporani, alături de care am avut ocazia să descopăr şi să analizez cele mai avangardiste partituri muzicale.
 

Maestrului prof. univ. Constantin Rîpă am să-i port o profundă admiraţie pentru modul în care m-a făcut să înţeleg fenomenul muzical în contextul sincretismului artelor, raportul muzică-poezie.
 

Ori de câte ori programez în cadrul concertelor organizate de Filarmonica Arad, vreo lucrare scrisă de ei, am un sentiment de recunoștință că m-au șlefuit profesional bine, încât, la rândul lor, și ei să poată fi măndri de mine, că fostul lor student este într-o poziție în care poate să le promoveze muzica.
 

Vreau să îl amintesc și pe fratele meu Adrian, cu care am o relație mai mult decât de frate mai mare. De la Adi cred că am împrumutat un stil de gândire occidental și pot accesa sfaturile unei bogate experiențe de viață trăită pe un alt continent, un minunat confident, un obiectivist consilier.
 

Există desigur lângă mine și acel "yin" feminin binefăcător de energie, acea sursă de inspirație, un prieten când toți ceilalți prieteni se retrag, acea vrajă a iubirii și bucuriei; se numește Paula și îi mulțumesc că pur și simplu ea există.

 

G.A: Ce surprize pregăteşte Filarmonica de Stat Arad publicului arădean pentru anul 2016?

A.V:O filarmonică populată masiv de melomani, poate da măsura unui nivel general al receptării artei într-un oraș cu pretenții. Aradul, în ultimii ani, a progresat mult în ceea ce înseamnă consumul de muzică cultă. În 4 ani de management la filarmonică am iniţiat tot atâtea proiecte majore pentru viaţa culturală arădeană; festivaluri sau concursuri, ce îmi doresc să continuie nu doar în 2016, ci să se permanetizeze în ceea ce înseamnă vibraţia muzicală arădeană, deoarece asigură un loc de întâlnire mai mult decât ofertant cu toate genurile și formele importante ale muzicii adevărate.
 

„Festivalul Internaţional Toamna Muzicală Arădeană”, „Festivalul Internaţional de Muzică Americană şi JAZZ” – o noutate absolută pentru Arad, un festival cu un impact excelent asupra publicului tânăr îndeosebi - Concursul Internaţional de canto „Alexandu Fărcaş”, un succes imens încă de la prima ediţie, Festivalul de Muzică Contemporană, în 2016 ed a II-a.
 

Toate aceste manifestări doresc să fie din ce în ce mai dinamizate, să crească în valoare și prestigiu, național și internațional.
 

Pe lăngă aceste perioade în care se vor desfășura proiectele amintite, în fiecare săptămână, propunem publicului nostru cel puțin două întâlniri cu partituri sortate atent, valoroase și validate stilistic de istoria muzicii, ori muzici moderne scrise sau improvizate în cele mai insolite moduri.

 

G.A: Vă rugăm să transmiteți un mesaj cititorilor noștri.

A.V:Mesajul meu este simplu și reprezintă o mare invitație de a asculta muzică clasică, de a veni la concertele organizate de filarmonica arădeană. Fără un ascultător inteligent, un public vibrant, stăruitor, cultivat, procesul creării și interpretării muzicii rămâne neîncheiat, suspendat.
 

Fii conștient și mândru, iubite cititor... de importanța hotărâtoare a participării tale. Există o măiestrie a ascultării, după cum există o măiestrie a lecturii. Prin ceea ce întreprinzi, încoronezi opera compozitorului și a interpretului, cărora li te alături și împreună cu care formezi o indestructibilă trinitate. Drumul care duce spre această a treia creație a muzicii în spiritul și prin strădania ascultătorului; iată în ce va consta călătoria la care melomanul, cititor al acestui interviu, este invitat.







Silvia Irimie