Aplicarea Legii falimentului personal s-a amânat

Data publicare: Miercuri, 23 Decembrie, 2015 Total: 2458 accesari

Aplicarea Legii privind insolvenţa persoanelor fizice va fi amânată până în decembrie 2016, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă adoptată azi de Guvern, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.
 

Potrivit Mediafax, Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, astfel încât aceasta ar urma să fie aplicată abia din decembrie 2016.
 

Legea privind procedura insolvenţei persoanelor fizice prevede ca orice cetăţean aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, să îşi poată reeşalona datoriile, pe baza unui plan de redresare financiară, pe o perioadă de cinci ani.
 

Dan Suciu a subliniat că, deşi "nu a dorit să amâne aplicarea legii, Guvernul a fost nevoit" să recurgă la această soluţie din cauza faptului că etapele procedurale pentru punerea în practică a actului normativ nu au fost parcurse, iar normele metodologice nu au fost gata. "S-a ajuns în această situaţie deoarece niciunul dintre paşii prevăzuţi de lege nu a fost parcurs. (...) Erau termene foarte clare legate de aceşti paşi", a declarat Suciu.
 

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că, la nivelul Executivului, a fost stabilit un plan de acţiune, pentru perioada următoare, astfel încât toţi aceşti paşi să fie făcuţi, una dintre etape referindu-se la constituirea comisiilor de insolvenţă, la nivel central, şi stabilirea onorariilor pentru administratorii judiciari ai datornicilor.
 

Prin măsura aprobată de guvern, se asigură timpul necesar pentru procesul de consultare publică asupra normelor de aplicare a legii, iar ulterior, pentru adoptarea lor de către Guvern, se precizează şi într-un comunicat de presă.
 

De asemenea, se prelungeşte perioada în care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului are sarcina să înfiinţeze cele 42 de Comisii de insolvenţă la nivel teritorial şi Comisia de insolvenţă la nivel central, cu scopul de a avea un sistem naţional care să asigure corectitudinea şi transparenţa în materia insolvenţei persoanei fizice. ANPC va organiza concursurile pentru angajarea personalului din cadrul Comisiilor de insolvenţă şi va face demersurile pentru dotarea spaţiilor în care vor funcţiona Comisiile de insolvenţă.
 

Până la jumătatea lunii ianuarie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri vor prezenta Guvernului un plan al măsurilor necesare pentru pregătirea implementării acestei legi, care să conţină etapele, termenele de realizare şi responsabilii. De asemenea, ANPC are sarcina să prezinte Guvernului raportări trimestriale privind realizarea acestui plan de măsuri menit să pregătească intrarea în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.
 

Neprelungirea termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 ar determina imposibilitatea aplicării procedurii administrative de insolvenţă pe bază de plan de rambursare şi a procedurii simplicate de insolvenţă, în condiţiile inexistenţei, respectiv, subdimensionării structurilor administrative de implementare.
 

Potrivit legii, cei care îşi declară falimentul personal sunt protejaţi astfel de executarea silită. Toate cheltuielile datornicului vor fi însă verificate de un administrator judiciar. Persoanele condamnate pentru evaziune fiscală, dar şi de cei care au ajuns în insolvenţă în mod fraudulos ori au acumulat datorii noi prin achiziţii costisitoare nu pot beneficia de prevederile acestei legi.
 

Legea a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la 18 iunie 2015 şi urma să intre în vigoare la finalul anului, însă normele de aplicare a actului normativ nu au fost adoptate încă, aminteşte Mediafax. De asemenea, CSM a cerut o amânare pe motiv că nu există suficient personal care să analizeze dosarele celor care solicită declararea falimentului personal.