O nouă victimă în urma incendiului din Colectiv. Numărul celor decedaţi a ajuns la 63

Data publicare: Marti, 22 Decembrie, 2015 Total: 1547 accesari

Încă o victimă a incendiului produs în 30 octombrie în clubul Colectiv, Cristian Mitroi (30 de ani), şi-a pierdut viaţa luni într-un spital din Marea Britanie, numărul persoanelor decedate în această tragedie ajungând astfel la 63.

 

Potrivit Mediafax, după incendiul din Colectiv, Cristian a fost internat la Floreasca cu arsuri pe corp şi pe căile respiratorii. A fost transportat în Marea Britanie, unde a decedat în decursul zilei de luni.
 

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe drum spre spital a mai murit o persoană. Alte 36 de persoane au murit în spitale din ţară şi din străinătate, numărul victimelor ajungând, în 21 decembrie, la 63.
 

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, luni dimineaţă mai erau internaţi în spitale din Capitală 12 răniţi în incendiul din clubul Colectiv, dintre care la Spitalul Militar Central - patru pacienţi, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" - trei, la Spitalul de Urgenţă Floreasca - doi, la Spitalul "Bagdasar-Arseni", Spitalul Elias şi Institutul "C.C. Iliescu" - câte un pacient.
 

Unul dintre cei trei pacienţi de la Spitalul "Grigore Alexandrescu" a fost externat luni la prânz, a declarat pentru Mediafax managerul unităţii sanitare, Dan Enescu. Acesta a precizat că pacientul va veni la recuperare, la Spitalul "Grigore Alexandrescu", unde va primi îngrijiri şi pentru suferinţa mai veche, tetrapareza spastică.
 

Managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu" a mai spus că ceilalţi doi pacienţi ar putea fi externaţi în zilele următoare.

Ministerul Sănătăţii a precizat că 68 dintre răniţii care au fost trataţi, după incendiul din 30 octombrie, în spitale din Capitală au fost externaţi.
 

Alţi 39 de răniţi au fost transferaţi din spitale din Capitală în unităţi sanitare din străinătate, însă patru au decedat în Marea Britanie, trei în Germania, doi în Olanda şi câte unul în Israel şi Austria. În clinicile din străinătate mai sunt internaţi 21 de pacienţi. De asemenea, alţi patru pacienţi au fost externaţi şi se află în tratament în ambulatoriu, în spitalele din străinătate.




foto: aktual24.ro