#aradcanjazz: Quartetul Elevation a încântat publicul arădean

Data publicare: Marti, 17 Noiembrie, 2015 Total: 1202 accesari

Duminică, 15 noiembrie, arădenii au putut savura unspectacol al jazzului pur. Pianistul Lucian Ban, care a susțiunut un concert de excepție la Arad alături de quartetul Elevation, a întâmpinat publicul spunând: "Nu are rost să ne prefacem că tragedii precum Colectiv, atentatele din Paris, Beirut sau din alte părți ale lumii nu au impact asupra noastră și că deși muzica nu le poate anula, poate contribui substanțial la procesul de vindecare".

 

Într-adevăr, saxofonistul american Abraham Burton, contrabasistul John Hebert, bateristul Eric McPherson și Lucian Ban i-au hipnotizat pe cei peste 200 de arădeni care au venit să îi asculte pe muzicienii newyorkezi. Quartetul Elevation, care a fost prezent în premieră la Arad în turneul european de promovare a celui de-al doilea CD al lor (Songs from Afar) au făcut să răsune Sala Festivă a Liceului de Artă „Sabin Drăgoi”.

 

Timp de o oră și jumătate publicul a fost purtat într-o călătorie muzicală fascinantă, iar la finalul concertului cei prezenți au profitat din plin de posibilitatea de a achiziționa atât ultimul album Elevation, Songs from Afar, cât și primul CD al quartetului, Mystery. S-a remarcat o reală bucurie în rândul arădenilor care părăseau sala la finalul concertului, apreciind calitatea muzicii ascultate și comparând concertul cu cele din Cluj și de la Gărâna.

 

Muzica și-a spus cuvântul în cadrul acestui concert foarte bine primit, care a dovedit faptul că #aradcanjazz este mult mai mult decât un hashtag – este o realitate, care ne îndeamnă ca pe viitor să continuăm cu astfel de concerte”, informează Centrul Municipal de Cultură Arad.
 

Concertul Elevation a fost organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad și Primăria Municipiului Arad și prezentat de Mihai Molnar.