Fotbal: Nigeria, campioană mondială Under 17

Data publicare: Luni, 09 Noiembrie, 2015 Total: 3418 accesari

Selecționata Nigeriei, deținătoarea trofeului, a câștigat pentru a cincea oară în istoria sa Campionatul Mondial de fotbal rezervat jucătorilor sub 17 ani, învingând în finală, cu scorul de 2-0, reprezentativa Mali, duminică la Vina del Mar (Chile).

 

Conform Agerpres, Victor Osimeh a deschis scorul, cu un șut puternic la semi-înălțime (min.56), semnând cu această ocazie al 10-lea său gol în această competiție. De menționat că tânărul atacant a marcat în fiecare dintre partidele disputate de Nigeria la Mondialul chilian.
 

Trei minute mai târziu, Nigeria, cea mai ofensivă echipă de la această ediție a CM-Under 17, cu 23 de goluri înscrise în total, a profitat de o minge pierdută la centrul terenului pentru a-și dubla avantajul, prin Funso Bamgboye, al cărui șut nu i-a lăsat nicio șansă portarului malian.
 

Nigeria se alătură astfel Braziliei, prima echipă care a reușit să-și păstreze trofeul la această categorie de vârstă (1997 și 1999). Selecționata nigeriană a câștigat primul său titlu mondial Under 17 în 1995, la ediția inaugurală, recidivând apoi la edițiile din 1993, 2007 și 2013. Nigerienii au disputat, totodată, alte trei finale, în 1987, 2001 și 2009.
 

Treapta a treia a podiumului la CM 2015 a fost ocupată de Belgia, care a învins cu scorul de 3-2 echipa Mexicului, cucerind astfel prima sa medalie mondială din istorie la această categorie de vârstă.
 

Rezultate
Finală 
Nigeria — Mali 2-0 
Au marcat: Osimeh (56), Bamgboye (59)
 

Meci pentru locul 3 
Belgia — Mexic 3-2 
Au marcat: Van Vaerenbergh (54), Vanzeir (73), Venegas (90), respectiv Ricardo Marin (57 — penalty), Vargas (88).